5 iunie – Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer

FOTO OncoHelp

Într-o sală de chimioterapie, foarte mulți pacienți sunt tăcuți. Dar în spatele tăcerii lor nu este liniște. Sunt foarte multe temeri, întrebări. ‘De ce eu? De ce mie? Oare voi putea să trec peste?

În România nu există o statistică a supraviețuitorilor de cancer. Deși avem un Plan Național de luptă împotriva cancerului, drumul care trebuie parcurs până la punerea lui cu adevărat în aplicare și facilitarea elaborării unor scheme de tratament personalizat este încă lung.

Începând din acest an, ziua de 5 iunie este dedicată supraviețuitorilor de cancer. Stabilirea prin lege a unei zile pentru cei care au trecut prin această boală cumplită vrea să transmită un mesaj de speranță. Drept emblemă a acestei zile a fost ales un nufăr galben care simbolizează renașterea.

„Cancerul este un subiect care doare. Lasă urmări fizice și emoționale, cu care trăiești toată viața. Oricărui om, îi este frică de cancer. Cu atât mai mult nouă, celor care am trecut prin această boală, și pe bună dreptate, nimeni nu ne poate da o garanție că nu se va mai întâmpla. Sunt trăiri de tot felul pe care noi trebuie să învățăm să le minimalizăm, să învățăm cum să le gestionăm și, eventual, să putem să le transformăm într-un avantaj. Toată această experiență poate fi transformată într-un avantaj. Cancerul te îndeamnă către introspecție. Către decizii pe care, poate, nu ai avut niciodată curajul să le iei. Către a vedea lumea și tot ce ți se întâmplă cu alți ochi, mai frumoși. Sunt foarte multe trăiri ale pacienților care sunt neștiute. Poate din dorința lor de a-și proteja intimitatea”, spune Irina Petecel, supraviețuitor de cancer – Asociația Oncologică ‘Părintele Arsenie Boca’.

“Le este foarte greu pacienților când află acest diagnostic crunt. De ce le este greu? Pentru că această boală cumplită este asociată cu moartea, cu suferința, mai ales cu durerea. La aflarea unei asemenea vești, mulți pacienți sunt șocați. Nu este ușor să te confrunți cu așa ceva. Șocul, după aceea, mai trece, cu ajutorul celor dragi, cu ajutorul personalului medical pe care îl ai lângă tine. Apare la scurt timp negarea, pacientul se îndoiește de diagnostic. Nu îți vine să crezi că ai așa ceva. Apoi urmează o revoltă. De ce tocmai eu, de ce mi se întâmplă mie?. Urmează, încetul cu încetul, acceptarea și resemnarea, iar, cu ajutorul celor din jur, cu ajutorul oncologului, pacientul este călăuzit în următorii pași“, spune dr. Daniela Sîrbu – medic primar oncolog Centrul Oncologic OncoHelp.

În România, se înregistrează anual peste 90.000 de noi cazuri de cancer, iar în jur de 50.000 de pacienți pierd lupta cu această maladie.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi si 5 paturi ATI SPA( Supraveghere post-anestezie). În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie). În cadrul unității sanitare functionează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării. Tot aici, pacienții beneficiază de cazare și masă gratuite pe perioada tratamentelor de radioterapie, în cadrul unei clădiri cu 48 paturi care asigură condiții hoteliere moderne.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*