MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, continuă să își consolideze facilitățile la nivel de Grup în sfera afecțiunilor oncologice și anunță deschiderea unui centru integrat de oncologie ginecologică, situat în cadrul celui mai mare spital MedLife din București. Noul centru de excelență în diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacientelor afectate de tumori din sfera ginecologică vine cu o abordare personalizată, conform protocoalelor internaționale ESGO (European Society of Gynecologic Oncology) și cu o echipă multidisciplinară, formată din medici chirurgi, oncologi, radioterapeuți, dar și specialiști în psihologie și kinetoterapie.
Centrul de Oncologie Ginecologică este rezultatul unei colaborări între cel mai mare spital MedLife din București – Life Memorial Hospital, Bucharest Endometriosis Center și Centrul Medical Neolife, parte din același grup.
„Oncologia și radioterapia au devenit prioritățile MedLife încă din 2021, an în care ne-am extins facilitățile la nivel național, prin achiziția centrelor de oncologie Neolife și a Spitalului de Oncologie de la Brașov. Cele două achiziții au venit în completarea facilităților oferite în această direcție încă din 2019, odată cu integrarea în Grup a laboratorului de anatomie patologică OncoTeam din București. Astfel, deschiderea unui centru integrat dedicat oncologiei ginecologice, deservit de medici buni și aparatură de ultimă generație, reprezintă un pas firesc în misiunea noastră de a veni în întâmpinarea pacienților cu servicii medicale la standarde internaționale”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.
Servicii integrate de chirurgie, oncologie și radioterapie
Statisticile oficiale arată că 20% din cancerele diagnosticate în rândul femeilor din România sunt din sfera ginecologică. Dintre acestea, cel mai frecvent este cancerul de col uterin, urmat de cel ovarian și cancerul de endometru. Acestor tumori maligne li se adaugă și cancerul mamar, principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor.
Pacientele care se confruntă cu una dintre aceste afecțiuni pot beneficia în cadrul Centrului de Oncologie Ginecologică MedLife de tratament integrat, printr-o abordare multidisciplinară. Echipa medicală este formată din medici chirurgi cu peste 10 ani experiență în chirurgia ginecologică minim-invazivă și peste 5.000 de intervenții în sfera oncologică pelvină, oncologi și radioterapeuți din cadrul Neolife, precum și specialiști în psihologie și kinetoterapie, care asigură suport moral și îngrijire personalizată tuturor pacientelor.
„Acest proiect a luat naștere ca urmare a numărului mare de cazuri oncologice pentru care ni se solicită ajutorul. Ne-am dorit să le oferim o opțiune complexă și completă de tratament, la cele mai înalte standarde europene. Chirurgia oncologică ginecologică, la fel ca și chirurgia endometriozei profunde, necesită un abord multidisciplinar, iar prin colaborarea cu Grupul MedLife le asigurăm pacientelor noastre acces facil, într-un cadru integrat, la cele mai bune soluții de diagnostic, tratament și monitorizare”, a declarat Dr. Gabriel Mitroi, medic primar obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în chirurgia endometriozei și în chirurgia cancerelor ginecologice și coordonator al Bucharest Endometriosis Center.
Chirurgia robotică în tratarea cancerelor ginecologice
Chirurgia cancerelor ginecologice presupune o experiență vastă, abilități chiurugicale excepționale, dar și accesul la tratamente și tehnologii de ultimă generație. În cadrul Centrului de Oncologie Ginecologică, pacientele pot beneficia de tratament chirurgical prin abord robotic, cu ajutorul sistemului da Vinci Xi. De altfel, aproape toate intervențiile chirurgicale din cadrul centrului (cu excepția neoplasmului ovarian avansat) sunt realizate prin tehnici minim-invazive.
Chirurgia robotică reprezintă o alternativă la chirurgia laparoscopică convențională, fiind recunoscută pentru precizia, eficiența și siguranța intervențiilor chirurgicale. De asemenea, este utilizată ca un instrument mai puțin invaziv pentru a determina gradul de extensie a bolii, precum și posibilitatea rezecției în limite oncologice a tumorilor genitale.
Pentru pacientele care suferă de tumori în sfera ginecologică, abordul robotic le oferă avantajul unei recuperări mult mai rapide și o afectare minimă a calității vieții. Spre deosebire de o intervenție clasică, operațiile realizate robotic presupun un risc mult diminuat de sângerare, reducerea riscurilor de infecție, minimizarea disconfortului postoperator și a posibilelor efectele adverse secundare în cazul intervențiilor complexe.
Be the first to comment