Sume importante au fost alocate Spitalului Județean de Urgență Covasna

Spitalul Județean Covasna. FOTO CJ Covasna

Îmbunătățirea sistemului de sănătate și cea a rețelei de drumuri județene au fost cele mai importante teme de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Covasna, care a avut loc online, joi, 19 septembrie.

În lunile iulie și august 2024, au fost semnate contractele de finanțare pentru trei proiecte importante, finanțate din fonduri externe nerambursabile, din categoria celor etapizate, ceea ce înseamnă că lucrările vor fi încheiate în cadrul noului ciclu bugetar al UE.

„Legislația ne permite să facem acest lucru. Am semnat noile contracte pentru finalizarea seriei de lucrări de reabilitare și modernizare efectuate până acum, astfel încât finanțarea să fie neîntreruptă. Am aprobat includerea în buget a sumei de 22,87 milioane lei, din care cea mai mare parte va fi alocată pentru modernizarea drumurilor județene între Micfalău – Pasul Hatod – podul de la Augustin și între Baraolt – Vărghiș – limita județului Harghita, precum și a unei sume mai mici pentru finalizarea extinderii secției de urgență a spitalului nostru”, a explicat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

În ședința de joi, bugetul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” a fost majorat cu 11,5 milioane de lei.

„Prioritatea noastră rămâne dezvoltarea spitalului județean. Am primit 8 milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru continuarea lucrărilor de renovare și extindere a clădirii vechi a spitalului. În același timp, 2,31 milioane de lei au fost incluse în bugetul spitalului, reprezentând diferența încasărilor suplimentare din venituri proprii și subvenții din bugetul FNUASS, sumă necesară pentru acoperirea creșterilor salariale. Pe lângă acestea, am aprobat și 1,27 milioane de lei, reprezentând venituri din contractele încheiate cu CASS și din contractele cu DSP, destinate acordării voucherelor de vacanță pentru anul 2024″, a declarat președintele.

De asemenea, bugetul pentru proiectul de reabilitare energetică a unor clădiri aparținând Spitalului Județean de Urgență a fost majorat cu 4.000 de lei.

Printr-o Hotărâre de Guvern, Teatrul Coregrafic și Dans Folcloric „Trei Scaune – Háromszék” a primit suma de 692.000 lei, reprezentând 2% din impozitul pe venit destinat finanțării instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale. Ansamblul de dans a fost recent transformat într-un teatru de dans pentru a le permite autorităților județene să solicite acest tip de sprijin.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*