Vaccinul gripal cu doză mare de antigene, disponibil pentru protecția vârstnicilor în sezonul 2024/2025

Vaccinul ajunge la pacienți. FOTO pixabay
Vaccinul ajunge la pacienți. FOTO pixabay

Sanofi anunță disponibilitatea vaccinului gripal Efluelda Tetra® pentru sezonul gripal 2024/2025 în farmaciile din România. Acesta este primul vaccin gripal tetravalent cu doză mare de antigene din România, destinat persoanelor vârstnice, oferind o protecție superioară împotriva gripei și a complicațiilor severe ale acesteiai. Vaccinul poate fi achiziționat din farmaciile comunitare și din cele din cadrul clinicilor medicale, pe bază de prescripție medicală de la medic, fiind disponibil în regim compensat.

Prof. Dr. Luiza Spiru, profesor de Geriatrie, Gerontologie și Psihiatria Vârstnicilor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Președinte al Fundației Ana Aslan

„Pe măsură ce îmbătrânim, sistemul nostru imunitar devine din ce în ce mai vulnerabil. Acest fenomen, cunoscut sub numele de imunosenescență, face ca organismul să fie mai puțin capabil să recunoască și să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a gripei. De asemenea, fragilitatea fizică, adesea prezentă la vârstnici, limitează capacitatea organismului de a-și reveni după infecții sau alte evenimente stresante. Toate acestea fac ca persoanele vârstnice să fie mult mai expuse riscului de a dezvolta complicații severe, precum pneumonie, infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Este crucial ca vârstnicii să fie vaccinați antigripal în fiecare an, pentru a beneficia de o protecție completă. Vaccinarea nu doar că reduce riscul de a contracta gripa, dar previne și exacerbarea bolilor cronice preexistente, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabetul, care pot avea consecințe fatale atunci când sunt complicate de o infecție gripală.

Ca specialiști, avem responsabilitatea de a promova și de a încuraja vaccinarea în rândul populațiilor la risc, inclusiv a vârstnicilor, pentru a diminua semnificativ povara bolilor sezoniere și a complicațiilor lor asupra sistemului de sănătate și a societății în ansamblu.”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) recomandă ca vaccinarea antigripală să fie efectuată înainte de debutul sezonului gripal, în lunile octombrie și noiembrie, pentru a asigura protecția optimă pe durata sezonului. Totodată, aceste autorităţi sanitare internaționale, împreună cu diverse instituții de sănătate publică și societăți medicale, au emis recomandări și politici specifice pentru vaccinarea antigripală a vârstnicilor. Aceste recomandări subliniază necesitatea utilizării unor vaccinuri gripale îmbunătățite, capabile să ofere o protecție mai eficientă persoanelor vârstnice, al căror sistem imunitar slăbit îi face mai vulnerabili în fața gripei și a complicațiilor asociate.

Prin scăderea capacității organismului de a lupta împotriva infecțiilor odată cu înaintarea în vârstă, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sunt mai expuse riscului de a dezvolta complicații precum pneumonia, complicații cardiace grave, agravarea bolilor cronice de bază (boli cardiace, pulmonare și metabolice, cum este diabetul).  Totodată, vârstnicii au adesea comorbidități care îi fac mai vulnerabili la gripă și la complicațiile asociate acesteia, incluzând spitalizări din cauza evenimentelor cardiovasculare și pneumoniei. Doar 1 din 3 persoane cu vârsta peste 70 de ani, spitalizată cu o infecție acută cum este gripa, se recuperează integral după 1 an.

Dr. Lidija Milicevic – Head of Vaccines, Sanofi Romania

„Gripa reprezintă o amenințare semnificativă pentru sănătatea vârstnicilor, Pe măsură ce înaintăm în vârstă, organismul devine mai vulnerabil, nu doar la infecția gripală în sine, ci și la complicațiile grave pe care aceasta le poate provoca, cum ar fi pneumonia, infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Aceste complicații sunt adesea fatale sau determină o pierdere semnificativă a autonomiei, necesitând îngrijire medicală prelungită și afectând calitatea generală a vieții. Prin asigurarea disponibilității vaccinului nostru gripal cu doză mare de antigene, ne propunem să oferim o soluție mai eficientă pentru protejarea acestei categorii vulnerabile de populație. Pentru noi, la Sanofi, protejarea sănătății vârstnicilor nu este doar o prioritate, ci și o responsabilitate.

Ne angajăm să susținem, în continuare, inițiativele de sănătate publică prin furnizarea celor mai avansate și eficiente soluții de vaccinare. Scopul nostru este să asigurăm accesul rapid și facil la vaccinuri pentru toți cei care au nevoie, în special pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Credem cu tărie că vaccinarea antigripală este un pilon fundamental al sănătății publice și un instrument crucial în eforturile noastre de a proteja viețile și de a reduce povara asupra sistemului de sănătate.”

Pentru a contribui la protejarea populației împotriva gripei, Sanofi furnizează, de asemenea, vaccinul său gripal tetravalent cu doză standard de antigene, VaxigripTetra®, deja disponibil în farmaciile și clinicile din România pentru sezonul gripal 2024/2025.

Anual sunt estimate 3 până la 5 milioane de cazuri grave și de la 290 000 până la 650 000 de decese din cauze respiratorii, la nivel global. Decesele cauzate de gripă afectează în principal persoanele cu vârsta de 65 de ani sau peste din țările dezvoltate indiferent de vârstă, iar în timpul epidemiilor de gripă, numărul ridicat de persoane care nu se vaccinează afectează productivitatea, în timp ce presiunea asupra unităților de asistență medicală poate deveni covârșitoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*