Lista investiţiilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a fost completată cu echipamente performante în valoare de peste 6 milioane de lei din Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, în perioada 2020-2022.
În calitate de beneficiar al proiectului “Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș”, cod SMIS 2014+ 140401, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a achiziţionat, pe lângă aparatura performantă, şi materiale de protecţie, reactivi, dezinfectanţi şi materiale sanitare.
Valoarea totală a achiziţiilor în cadrul acestui proiect este de aproximativ 13 milioane de lei, până în luna februarie 2022.
Obiectivul general al acestui proiect este creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin asigurarea răspunsului în timp util și eficient al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș la criza COVID -19.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- realizarea testărilor prin metoda RT-PCR pentru depistarea timpurie a cazurilor infectate cu virusul SARS-CoV-2, prin achiziționarea echipamentelor medicale care permit efectuarea testelor de detecție a noului coronavirus prin tehnică moleculară și a sistemelor de extracție automată a AND și ARN, pentru creșterea capacității de testare;
- dotarea suplimentară a unității sanitare cu echipamente de protecție, echipamente de decontaminare pentru prevenirea infectării personalului medico-sanitar și auxiliar, echipamente necesare triajului pacienților și a personalului;
- dotarea suplimentară a spitalului cu echipamente și aparatură medicală necesare monitorizării și tratamentului pacienților infectați cu virusul SARS- CoV-2, care necesită acordare de servicii medicale spitalicești în structurile specializate ale spitalului: secții/compartimente ATI, UPU, blocuri operatorii, alte secții și compartimente, laboratoare, servicii în care se realizează diverse manevre generatoare de aerosoli (purtători ai virusului SARS-CoV-2);
- asigurarea materialelor sanitare specifice pentru monitorizarea și tratamentul pacienților critici în secțiile/compartimentele ATI;
- asigurarea unor cantități suficiente de produse antiseptice si dezinfectanți;
- asigurarea protecției personalului medico-sanitar și auxiliar care îngrijește pacienții confirmați cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin achiziționarea de echipamente de protecție specifice.
Valoarea totală a proiectului este de 44.293.575,93 lei din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR REACT-EU 44.288.343,93 lei, valoare neeligibilă 5.232,00 lei.
Be the first to comment