Românii sunt încurajați să doneze sânge pentru victimele războiului din Ucraina în cadrul campaniei „My Blood is Gold For Ukraine”. Campania este organizată de 321sport și susținută de Sun Plaza, care îi va recompensa pe primii 300 de donatori cu vouchere în valoare de 50 de lei la Gloria Jean’s.
„Vrem ca această campanie de donare de sânge să poată ajuta victimele războiului din Ucraina și, mai departe, mesajul plecat din România să ajungă pe tot globul și să mobilizeze oamenii să doneze sânge pentru a ajuta victimele acestui război crud, inutil și inuman. Sau, de ce nu, pur și simplu să doneze sânge pentru prima dată în țara lor, salvând viețile celor care au nevoie. Solidaritatea venită de pe întreg mapamondul a demonstrat că umanitatea este cea care va învinge întotdeauna, iar gândurile bune au capacitatea de a depăși încercările dificile”, declară Radu Restivan, fondatorul 321sport.
Toți cei care doresc să se implice în această campanie, după donarea de sânge în cadrul oricărui centru de transfuzie sanguină din România, vor trebui să-și înscrie datele personale și să atașeze dovada donării (o fotografie cu codul unic de donare și data donării).
Donatorii vor primi un email de confirmare în baza căruia vor beneficia de voucherul Gloria Jean’s din Sun Plaza. Pentru a intra în posesia voucherului, este necesară prezentarea la Info Desk din Sun Plaza, București.
„Ne bucurăm să susținem această campanie de donare de sânge și astfel să îi putem sprijini pe cei care sunt acum în suferință. Trebuie să fim alături de cei care trec prin acest război și să ajutăm cum putem.”, a transmis reprezentantul Sun Plaza.
Un român și un ucrainean, protagoniștii spotului campaniei
Spotul campaniei „My Blood is Gold for Ukraine” îi are ca protagoniști pe Serhiy Sydorchuk și Florin Cernat, doi fotbaliști care și-au reprezentat cu mândrie țările în competiții internaționale. Sydorchuk este un membru de bază al Naționalei Ucrainei, iar Florin Cernat nu doar că a jucat pentru Naționala României, dar meciul lui de debut a fost chiar contra Ucrainei. În plan personal, pe cei doi îi leagă și un traseu comun în cariera fotbalistică, dar și o prietenie puternică. Sydorchuk, alături de soție și cei trei copii ai săi, a părăsit Ucraina și s-a refugiat în România pentru a se adăposti de război, iar Cernat i-a sărit imediat în ajutor.
Indiferent de culorile de pe tricou, prima regulă în fotbal, dar și în viață, este sa fii OM! La unison, Serhiy Sydorchuk și Florin Cernat încurajează românii să doneze sânge pentru victimele de război din Ucraina, pentru că fiecare strop contează și se transformă în “aur” pentru cei care vor beneficia de el.
Cum devii donator de sânge
Pentru a deveni donator de sânge, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
- să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
- să ai greutatea cuprinsă între 50 și 100 kg (femei), 60 și 110 kg (bărbați);
- să nu fi suferit intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 – 6 luni;
- să ai puls regulat (60-100 bătăi/minut);
- tensiune arterială sistolică să fie între 100 şi 180 mmHg;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
- să nu consumi grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
- să nu fi sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
În dimineața recoltării, poți consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun frugal, legume și fructe. Nu fuma cu o oră înainte și una după donare. De asemenea, odihnește-te bine în noaptea de dinaintea donării.
Campania „My Blood is Gold for Ukraine” se desfășoară până pe 10 iunie 2022.
Atât 321sport, cât și Sun Plaza organizează campanii de donare încă din 2015, iar scopul lor comun le-a unit forțele anul acesta pentru Ucraina.
Sun Plaza a organizat până în acest moment 8 campanii în care au fost strânși 470.65 de litri de sânge, acest lucru însemnând 3137 de vieți salvate.
Prima donare de sânge a comunității 321sport a fost la câteva zile după tragedia de la Colectiv, când medicii din spitale lansau mesaje cu privire la lipsa de sânge pentru pacienți. De atunci au fost organizate zeci de acțiuni de donare, timp în care sute de alergători s-au alăturat demersului #MyBloodIsGold, salvând peste 1500 de vieți.
321sport și Sun Plaza au salvat împreună peste 4600 de vieți și vor continua să o facă și de acum înainte.
Be the first to comment