Aparat unic în vestul României la Spitalul Victor Babeș Timișoara. Dispozitivul măsoară rezistența pulmonară pe căile respiratorii

Dispozitiv care măsoară rezistența pulmonară. FOTO Spitalul Victor Babeș Timișoara

Oscilometrul este dispozitivul cu ajutorul căruia se poate stabili rigiditatea căilor respiratorii mari, cât și a celor mici, aflate la periferia plămânilor. Aparatul permite identificarea modificărilor structurale la nivelul sistemului respirator.

Cu ajutorul oscilometrului se pot obține date despre o posibilă boală pulmonară obstructivă (BPOC, astm bronșic) sau restrictivă (fibroză pulmonară) prin stabilirea “rezistenței” căilor respiratorii. În multe cazuri aceasta este modificată în bolile pulmonare cronice încă de la început. Tehnica folosită în cadrul acestei investigații se numește oscilometrie forțată și permite măsurarea pasivă a mecanicii pulmonare, prin utilizarea undelor de sunet.

“Practic, putem evalua mecanica pulmonară cu ajutorul undelor de sunet generate cu ajutorul unui microfon încorporat în aparat, care sunt suprapuse peste respirația normală. Modificările fluxului respirator și ale presiunii cauzate de undele externe sunt utilizate pentru calcularea parametrilor care descriu rezistența la fluxul de aer și reactanța plămânului la diferite frecvențe. Se obțin, astfel. informații importante despre inomogenitatea regională și periferia pulmonară. Undele de fecvență mai joasă ajung mai în profunzime, până la nivelul alveolelor, iar cele cu frecvențe înalte doar până în căile aeriene de mari dimensiuni.

Modificările de flux și presiune cauzate de undele extreme sunt utilizate apoi pentru calcularea parametrilor care descriu rezistența la fluxul de aer”, spune dr. Noemi Suppini, medic specialist pneumolog, coordonator Laborator Explorări Funcționale – Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Oscilometria forțată este o tehnică neinvazivă ce oferă informații în timpul unei respirații normale. Testul este foarte simplu de realizat și nu necesită o manevră forțată de respirație, fiind util îndeosebi în cazul copiilor și a persoanelor de vârsta a 3-a.

“Tehnica necesită doar o cooperare minimă, pasivă, a pacientului. Acesta suflă într-o piesă bucală, având nasul prins cu o clemă specială. În timpul respirației, undele de sunet se suprapun peste respirația normală. Oscilometria forțată este o tehnică de investigații mai sensibilă decât bodypletismografia privind rezistența pulmonară în cazul afectării căilor aeriene periferice, iar parametrii măsurați pot detecta modificări precoce în funcția pulmonară, mai ales la fumători, dar și pierderea controlului bolii la pacienții astmatici sau la pacienți cunoscuți cu alte boli pulmonare cronice. Mai mult, oscilometria forțată poate fi utilizată în situații particulare, atunci când spirometria nu este posibilă. De asemenea, poate fi folosită și ca instrument de screening al bolilor pulmonare, alături de spirometrie”, spune Noemi Suppini, medic specialist pneumolog, coordonator Laborator Explorări Funcționale – Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Pacienților le este recomandat ca în ziua testării să nu fumeze și să nu facă efort fizic intens. În cazul efectuării și a altor teste funcționale, oscilometria forțată să fie prima investigație.

Pentru a beneficia de gratuitate la efectuarea acestei investigații în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, este necesară o trimitere de la medicul penumolog și o programare în Ambulatoriul unității sanitare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*