Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului, marcată la data de 17 septembrie, are ca temă în acest an „Siguranța Medicamentelor”, iar Administrația Prezidențială se alătură din nou acestei inițiative.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, administrarea incorectă a medicamentelor provoacă jumătate din problemele asociate asistenței medicale care pot fi prevenite, iar pandemia de COVID-19 a crescut semnificativ riscul erorilor de medicație.
Scopul campaniei din 2022 este acela de a crește gradul de conștientizare asupra necesității îmbunătățirii siguranței medicamentelor, prin prevenirea erorilor asociate medicației, și promovarea utilizării lor în condiții de siguranță.
Palatul Cotroceni va fi iluminat sâmbătă, 17 septembrie 2022, începând cu ora 20:00, în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Asociația Moașelor Independente și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București au încheiat un protocol de colaborare pentru promovarea profesiei de moașă și a programului de studii superioare pentru specializarea „Moașe” din […]
Românii se pregătesc să sărbătorească Valentine’s Day în minivacanțe în țară, cele mai căutate destinații interne fiind hotelurile de lux din zona montană, hotelurile cu facilități SPA din stațiunile balneare și pensiunile rurale. După doi […]
Politicile de acces la planificare familială, contracepție, educație sexuală și de sănătate a reproducerii, coerente și actualizate, alături de acces gratuit la întreruperi de sarcină la cerere reprezintă unele dintre principalele soluții pentru creșterea accesului […]
Be the first to comment