1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de vineri și până astăzi de dimineață. Dintre acestea, 352 au rămas internate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța pentru investigații suplimentare, îngrijiri și tratament de specialitate.
Pediatria, Cardiologia, Ginecologia şi Neurologia se numără printre secțiile cu cele mai multe internări. 352 de persoane au avut nevoie de spitalizare în ultimele 4 zile, dintre care 93, copii.
Din totalul de 1928 de pacienţi înregistraţi în baza de date, pe cod roşu au fost direcţionaţi 36, alţi 190 au fost încadraţi pe codul galben, aproape 1650 pe codul verde şi 55, pe codurile alb şi albastru. In acelaşi interval, s-au efectuat aproape 300 de examinări CT pentru pacienţii din Urgenţă.
Cele mai multe prezentări la UPU au fost sâmbătă. In intervalul 13 august ora 08.00-14 august, ora 08.00, au apelat la serviciile UPU-SMURD din cadrul SCJU Constanţa, 527 persoane (170 copii, 357 adulţi). In urma investigaţiilor de specialitate, în cele 24 de ore, au fost internaţi 25 de copii şi 42 de adulţi.
“Totodată dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că, deşi întreg personalul depune eforturi astfel încât toţi pacienţii să fie preluaţi, investigaţi şi trataţi cât mai repede cu putinţă, din păcate, numărul tot mai mare de prezentări, duce implicit la creşterea timpilor de aşteptare.
Rezolvarea unui caz medical din UPU presupune investigaţii de urgenţă (analize de laborator, radiologie, imagistică) şi consultaţii din partea mai multor specialişti (medici de gardă care au în grijă şi pacienţii din secţiile spitalului). Efectuarea investigaţiilor, interpretarea acestora, consulturile, toate acestea duc la creşterea timpilor de aşteptare. Totodată, dorim să precizăm faptul că, în toate cazurile se aplică Protocolul Naţional de Triaj al Pacienţilor. Astfel, pacienţii sunt preluaţi în funcţie de gravitatea afecţiunii şi nu de ordinea sosirii, fapt ce duce la creşterea timpilor de aşteptare pentru cei ale căror afecţiuni sunt mai puţin grave”, a transmis Spitalul Județean Constanța.
Be the first to comment