Toracocenteza reprezintă o tehnică medicală care se realizează doar în unitățile sanitare specializate. Procedura este una minim invazivă și implică extragerea unui lichid din cavitatea pleurală. Intervenția, care este denumită și puncție pleurală, reprezintă, practic, un drenaj vital.
“Chiar dacă este o tehnică nu foarte complicată, toracocenteza necesită dexteritate si experiență, dar si multă atenție, întrucât există pericolul apariției unor complicații. Această procedură se poate realiza in siguranță in Clinica Oncohelp, deoarece din echipa medicală face parte și un medic de terapie intensivă. Am ales să realizăm această intervenție în Centrul de Oncologie Oncohelp pentru a nu mai transfera pacienții care necesită puncția pleurală la o secție de chirurgie toracică dintr-un alt spital.
Timpul de intervenție în cazul bolilor oncologice este un factor important iar calitatea vieții acestor pacienți este la fel de importanta”, spune dr. Cristina Oprean, medic primar oncolog – Centrul de Oncologie Oncohelp Sef Secție Spital Zi Oncologie Medicala, Cofondator Oncohelp.
Înainte de a începe procedura de toracocenteză se efectuează examenul clinic al toracelui, asculația si percuția pulmonară. În același timp se poate efectua și o ecografie pentru a stabili volumul de lichid și poziționarea acestuia la nivel pleural. Apoi, după o prealabila dezinfecție locală, se realizează o anestezie locală și, cu ajutorul unui ac, se pătrunde in cavitatea pleurală și se extrage lichidul. După intervenție, pacientul rămâne sub supraveghere timp de câteva ore. Într-o singură ședința este recomandat a se scoate până la un litru de lichid.
“Cei mai mulți pacienți ai spitalului nostru care necesită o asemenea intervenție sunt cei care au dezvoltat metastaze la nivelul pleurei asociate sau cei cu metastaze pulmonare. Cu toții sunt simptomatici, de exemplu respiră foarte greu. După ce extragem lichidul, nu se mai exercită o compresiune asupra plămânului, a mediastinului și chiar asupra inimii, dispneea se reduce și pacientul se simte mult mai bine. De asemenea, tot prin aceeași procedură se pot introduce citostatice, asta însă în funcție de decizia medicului. La unii pacienți e nevoie de mai multe ședințe pentru a extrage mai mult lichid”, spune spune dr. Cristina Oprean, medic primar oncolog – Centrul de Oncologie Oncohelp, Sef Secție Spital Zi Oncologie Medicala, Cofondator Oncohelp.
În Centrul de Oncologie Oncohelp s-au realizat doar in ultimul an peste 100 de asemenea intervenții.
Be the first to comment