Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face un apel către persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, 28 mai, între orele 8.30 – 13.00.
“Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din judet și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile. Pacienți cu boli grave, copii și adulți, au nevoie de tratament transfuzional, iar fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament”, a anunțat Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Cta dispune de toate materialele necesare activității medicale, echipa depune eforturi lucrând în week-end-uri, dar fără contribuția donatorilor, aceste eforturi nu își ating obiectivul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O persoană care prezintă semne și simptome de cancer trebuie să confirme sau să infirme acest diagnostic cât mai repede, pentru a putea, dacă este necesar, să urmeze tratamentul recomandat în cel mai scurt timp. […]
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România atrage atenția asupra efectelor negative pe care Directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale le-ar putea avea asupra accesului pacienților români la medicamente esențiale. APMGR, care reprezintă producătorii […]
The Dietitian, prima conferință acreditată cu puncte de Educație Medicală Continuă pentru Dieteticieni (EMCD), adresată nutriționiștilor-dieteticieni, va avea loc pe 17 noiembrie 2023, la Cluj-Napoca și reunește specialiști din întreaga țară. Evenimentul este organizat de […]
Be the first to comment