Computerul Tomograf de Simulare este acel echipament fără de care tratamentul cu radioterapie nu poate fi efectuat. Scanarea de simulare permite obținerea unor imagini ale formațiunii tumorale și ale organelor învecinate ce trebuie protejate. În timpul procedurii, pacientul este imobilizat pe masa aparatului cu ajutorul unui sistem de lasere cu care CT-ul de Simulare e prevăzut și care trasează perfect limitele între care bolnavul să fie așezat.
Poziția astfel obținută este reprodusă identic în timpul ședințelor de radioterapie, folosind un sistem de lasere asemănător. Mai mult, durata de expunere a pacientului la radiații în timpul investigației cu CT-ul de Simulare este mai mică decât cea a altor aparate din aceeași categorie. CT-ul aflat în dotarea Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a fost montat deja în noul buncăr de radioterapie.
“În momentul în care colegii oncologi apreciază că un pacient are nevoie de radioterapie, primul pas este elaborarea unui plan de tratament. Acesta este întocmit de o echipă multidisciplinară de specialiști, în funcție de afecțiunea oncologică de care suferă pacientul și de starea lui de sănătate. Din acel moment, următorul pas este consultul radioterapeutic, urmat de scanarea de simulare, și asta pentru că trebuie să delimităm exact zona înspre care îndreptăm fasciculul de iradiere. Simularea cu ajutorul CT-ul permite obținerea de imagini tridimensionale ale leziunii oncologice și, astfel. putem afla cât de întinsă este tumora, limitele ei, forma pe care o are, dar și ce organe sunt în apropiere, care vor trebui protejate. Poziționarea pacientului pe masa CT-ului de Simulare este aceeași cu cea din acceleratorul liniar cu ajutorul căruia se efectuează ședințele de radioterapie externă. Computerul Tomograf de Simulare pe care-l avem în dotare are sisteme moderne de imobilizare, inclusiv măști din material termoplastic, astfel încât să putem realiza o personalizare a poziției pacientului. Aceasta poate fi reprodusă de fiecare dată când bolnavului i se administrează tratamentul”, spune dr. Anca Croitoru – medic primar radioterapeut Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Noul Computer Tomograf de Simulare permite inclusiv scanarea pacienților obezi, de până la 220 de kg, dar și a celor care suferă de claustrofobie. Deschiderea aparatului este mai mare decât cea a unui dispozitiv clasic, astfel încât pacienții care suferă de claustrofobie vor suporta mai ușor această etapă de investigatii.
“Radioterapia modernă folosește modele 3D ale leziunii oncologice, dar și ale organelor din vecinătatea acesteia. Următoarea etapă a procedurii de radioterapie este cea de definire a volumelor tumorale și a organelor sănătoase din vecinătate. Colegii fizicieni elaborează planul de tratament, direcția fasciculului și doza de radiații, care vor fi administrate conform ghidurilor internaționale. În acest fel, se reușește distrugerea tumorii cu afectarea minimă a organelor sănătoase din jurul țesutului bolnav”, spune dr. Anca Croitoru – medic primar radioterapeut Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Dotarea Asociației OncoHelp – Centru de Oncologie OncoHelp cu un asemenea aparat ultraperformant a fost posibilă în urma campaniei “Promptitudine, Siguranță și Precizie în Radioterapie”, la care au contribuit sute de persoane fizice, dar și mai multe companii. Un aport financiar considerabil a venit din partea Profi Rom Food SRL, MEWI Import Export Agrar Industrietechnik SRL, SmartWood România SRL și Fert-Trade România.
Be the first to comment