Consiliul Județean Cluj depune proiectul „Spital Pediatric Monobloc” în vederea finanțării prin PNRR

FOTO Consiliul Județean Cluj

Reunit în ședință ordinară luni, 28 noiembrie, Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Profităm de această oportunitate pentru a construi, cu fonduri nerambursabile, cea mai modernă unitate medicală pediatrică din țară. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății, edificiul medical ultramodern urmând să deservească pacienți din întreaga Românie.”

Proiectul forului administrativ județean are o valoare de 1.623.435.000 lei, fără T.V.A., din care 60% reprezintă valoarea finanțării nerambursabile din PNRR, iar 40% este contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci, și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*