Consiliul Județean Cluj va depune proiectul Spitalului Pediatric Monobloc în vederea finanțării prin intermediul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti

FOTO Consiliul Județean Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea proiectului „Construirea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca” și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă oportunitate pe care am ales să o valorificăm pentru a construi la Cluj cea mai modernă unitate medicală pediatrică din țară. Avem un proiect matur din toate punctele de vedere care ne dorim să se materializeze cât mai curând. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății!”

Proiectul forului administrativ județean care urmărește edificarea viitorului Spital Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, are o valoare de 1.929.849.903,83 lei, cu TVA inclus, reprezentând 100% din finanțarea națională nerambursabilă.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci, și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*