Proiectul Consiliului Județean Botoșani privind construirea unui laborator de microbiologie pentru secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a fost scos din nou la licitație de către Compania Națională de Investiții.
„Noul laborator va aduce beneficii botoșănenilor prin completarea pachetului de servicii medicale puse la dispoziție de către Spitalul Județean. Construirea unui laborator de microbiologie nou și modern este o necesitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În urma actualizării devizului, valoarea proiectului a crescut de la 2,36 milioane de lei la 3,77 milioane de lei. Contribuția Consiliului Județean Botoșani va fi de 345 de mii de lei, adică de 9% din total proiect.
„Suntem conștienți că prețurile din domeniul construcțiilor au crescut și este necesar ca sumele alocate proiectelor să fie corelate cu realitatea. Căutăm soluții pentru ca toate proiectele Consiliului Județean să fie implementate”, a declarat Doina Federovici.
Realizarea obiectivului presupune construirea clădirii laboratorului pentru biologie moleculară cu o suprafață de 232,19 metri pătrați. Aceasta va avea două zone funcționale majore – una destinată personalului și una destinată preluării și prelucrării probelor biologice.
Antreprenorii interesați de proiect pot depune oferte prin intermediul platformei de achiziții publice până pe 4 iulie.
Be the first to comment