La Paris, a avut loc semnarea Memorandumului de Înțelegere de către ministrul Sănătății din România, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și ministrul Sănătății și Prevenției din Republica Franceză, François Braun. Au participat la discuții si la ceremonie oficiali ai ministerului de profil din Franța și membri ai Ambasadei României în Franța.
Memorandumul semnat la Paris, reglementează cadrul legal de cooperare în domeniul sănătății și include schimbul de informații cu privire la organizarea sistemelor de sănătate și de asigurări de sănătate, donarea și transplantul de organe, prevenirea și controlul bolilor transmisibile și a riscurilor epidemice, prevenirea și abordarea integrată a bolilor netransmisibile și reducerea factorilor de risc care sunt implicați în producerea acestora.
Ministrul Sănătății s-a întâlnit în cursul zilei cu experți francezi în domeniul sănătății, iar ulterior va vizita si va avea consultări cu reprezentanți ai unor spitale din Paris, ai Agenției de Biomedicină și ai Înaltei Autorități pentru Sănătate, pentru dezvoltarea colaborării concrete în domeniul medical.
Printre temele de discuție se numără colaborarea în domeniul controlului cancerului, modele de bună practică în domeniul asistenței medicale primare, dezvoltarea serviciilor de medicină de urgență și asistență medicală spitalicească, și îmbunătățirea sistemului de asigurări de sănătate, Franța având unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din UE.
Be the first to comment