Două oferte pentru modernizarea Maternității Botoșani

Două oferte pentru modernizarea Maternității Botoșani

Două asocieri de firme botoșănene s-au înscris la licitația pentru renovarea energetică și modernizarea Maternității Botoșani. Valoarea totală a proiectului este de 6,7 milioane de euro, din care 4,7 milioane de euro o reprezintă finanțarea europeană atrasă prin PNRR, iar 2 milioane de euro cofinanțarea asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.

„Modernizarea sistemului sanitar botoșănean a fost mereu în prim-planul atenției Consiliului Județean Botoșani. An de an s-au făcut investiții importante în modernizarea clădirilor Spitalului Județean, în dotarea cu echipamente de ultimă generație. Continuăm implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene pentru modernizarea unităților spitalicești din județ. Botoșănenii merită cele mai bune condiții în spitale și doar așa, prin proiecte majore, le putem oferi”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul presupune reabilitare energetică a clădirii Secției Exterioare de Obstetrică Ginecologie, reamenajare și modernizare a etajelor IV și V, a vestiarelor din zona de demisol și desființarea mansardei și montarea de panouri fotovoltaice.  De asemenea, vor fi construite și patru stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice cu putere de peste 22 kW, cu două puncte de încărcare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*