Trăim vremuri în care informația corectă poate să ajute enorm. O pandemie este hrănită de neștiință, de zvonuri, de presupruneri și de neîncrederea în cadrele medicale. Tocmai de aceea, echipa DRnews.ro și-a propus să vină cu o abordare sănătoasă.
Ce este DRnews? O publicație online de știri, reportaje și emisiuni pe teme medicale editată de aceeași echipă care are în portofoliu și CTnews, TLnews, BizPLUS, GoNEXT, CLnews, ILnews și multe alte publicații regionale și naționale. Toate acestea sunt urmărite și apreciate de sute de mii de cititori din toată lumea. Iar astăzi, 1 februarie 2022, trustul media CityDigital lansează încă o publicație, a zecea din portofoliu.
Poate că te întrebi: de ce avem nevoie de încă un site pe teme medicale? Nu suntem bombardați de informații despre pandemie? Așa este! Suntem bombardați, dar informațiile corecte te ajută să fii mai sănătos. DRnews îți oferă exact acele știri de care ai nevoie, fără teorii alarmiste, fără conspirații.
Numele de DRnews vine de la “Doctor News” – știri sau informații cu și despre doctori. Este despre activitatea cadrelor medicale în care ne-am pus speranța, cei care ne ajută să trecem peste momentele dificile, dar și cei care fac – de multe ori – minuni. Pe ei îi prețuim și despre ei vrem să scriem.
Echipa DRnews este formată din jurnaliști cu o experiență de peste 25 ani și ne mândrim cu asta.
Pornim la drum împreună pentru a vă fi alături atunci când căutați informații corecte, știri serioase și vești bune din lumea medicală.
Be the first to comment