Ecograf ultraperformat destinat depistării cancerului de sân, intrat în dotarea Centrului de Oncologie Oncohelp cu sprijinul comunității, în urma proiectului Timotion 2022

FOTO Asociația OncoHelp

“Nu lăsa cancerul să învingă!”. Acesta este sloganul sub care Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a participat la ediția din acest an a celui mai important eveniment social și sportiv timișorean, Timotion 2022. Proiectul depus de Asociația OncoHelp a avut în vedere achiziționarea unui ecograf de ultimă generație pentru depistarea timpurie a cazurilor de cancer de sân. Donațiile făcute de cei care au alergat și au susținut financiar acest proiect au făcut posibilă achiziționarea aparatului care va funcționa în cadrul compartimentului de imagistică al Centrului de Oncologie OncoHelp.

“În luna martie, Asociația OncoHelp a demarat un proiect de strângere de fonduri pentru achiziționarea unui ecograf nou, performant, destinat cu precădere efectuării de ecografii mamare. Cu sprijinul comunității, ca de fiecare dată, s-a reușit cumpărarea acestui ecograf și suntem cu atât mai bucuroși cu cât acest ecograf a sosit în luna octombrie, luna dedicată luptei împotriva cancerului de sân. Aparatul este dotat cu echipamente și softuri specifice pentru diagnosticarea patologiei glandei mamare și a altor patologii în care ecografia are un aport important în stabilirea unui diagnostic”, spune dr. Diana Moldoveanu – medic primar radioimagist – Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Depistarea cancerului de sân într-un stadiu incipient duce la o reducere a ratei mortalității, oferă mai multe opțiuni de tratament, mai puțin costisitoare, mai puțină chimioterapie și intervenții chirurgicale mai puțin mutilante.

De asemenea, cu ajutorului aparatului, reușim să realizăm puncții ecoghidate care permit prelevarea unui fragment de țesut tumoral ce urmează apoi să fie supus unei analize anatomopatologice ce duce la identificarea tipului și subtipului tumoral caracteristic leziunii respective. În același timp, ecograful oferă imagini de calitate premium și soluții de top în

domeniul elasticității țesuturilor. În plus, poate fi folosit nu doar în diagnosticul patologiei mamare, ci și a celei tiroidiene, abdomino-pelvine, cardio-vasculare și musculoscheletale.

“Comunitatea timișeană a înțeles și a apreciat importanța proiectelor pe care OncoHelp le propune și le duce la îndeplinire și a fost, ca întotdeauna, alături de noi. Vreau să le mulțumesc, încă o dată, celor care au fost alături de noi și ne-au sprijinit pentru achiziționarea aparatului destinat ecografiei de sân, atât participanților care au avut contribuții individuale, cât și companiilor din zonă care ne-au oferit sponsorizări. Mulțumesc, totodată, echipei OncoHelp, celor care au fost implicați în organizarea proiectului, care s-a încheiat cu succes”, spune dr. Valeriu Borugă – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

A fost pentru al 4-lea an când Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a reușit, prin intermediul Timotion, să obțină din donații aparatură destinată pacienților oncologici.

În 2019, prin contribuția participanților la Timotion s-a reușit achiziționarea a 18 seturi de mobilier de spital, paturi electrice cu multiple funcțiuni. Apoi, în 2020, prin proiectul propus – “Oxigenul este viață pentru pacienții OncoHelp”, s-au adunat fonduri prin care s-a realizat parțial rețeaua de oxigen medicinal în secția și ambulatoriul de radioterapie, diferența de cheltuieli pentru finalizarea rețelei fiind suportată din fondurile proprii ale Asociației. Iar 2021 a adus un nou proiect – “Excelență în Radioterapie”, care a permis achiziționarea unui sistem pentru poziționarea corecta a pacientilor pe întreaga durată a efectuării tratamentului prin radioterapie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*