Transfer Electric Capacitiv și Rezistiv (TECAR) este o tehnologie avansată folosită în fizioterapie pentru a accelera procesul de vindecare și pentru reducerea durerii.
Aparatul utilizează un curent de înaltă frecvență sinusoidal, care induce un schimb accelerat de polaritate în membrana celulară, crescând astfel schimburile intra și extra celulare. În acest fel este stimulată regenerarea țesuturilor și se îmbunătățește circulația sanguină, activându-se în același timp mecanismele organismului de vindecare naturală.
Terapia TECAR este eficientă în tratarea unei game largi de afecțiuni musculo-scheletale, cum ar fi entorse, tendinite, dureri lombare, artrită și recuperare post-operatorie.
„În cadrul Spitalului Victor Babeș, aparatul este folosit la pacienții cu afectare pulmonară sau cardiopulmonară. Și asta pentru că aparatul ameliorează simptomatologia și vindecă țesutul afectat în patologiile asociate. Se poate folosi și în cazul nevralgiilor intercostale, în cazul pacienților cu spondiloză cervicală, a celor cu artroze, dar și la cei care au afectare musculo-ligamentară,” spune Adelina Marițescu, fiziokinetoterapeut, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș.
Terapia este non-invazivă. Ședințele de terapie durează câteva minute și nu necesită perioade lungi de recuperare. Printre beneficiile terapiei TECAR se numără reducerea rapidă a durerii, scăderea inflamației și accelerarea procesului de vindecare.
„Terapia TECAR crește nivelul de oxigenare la nivel celular și tisular, fapt care poate conduce la o eficiență a travaliului respirator în musculatura accesorie respiratorie, musculatură care, de cele mai multe ori, are de suferit în urma apariției patologiei pulmonare principale, ca sindrom obstructiv. Terapia TECAR a schimbat modul în care abordăm recuperarea pacienților cu diverse afecțiuni musculo-scheletice. Este o metodă modernă, eficientă și foarte bine tolerată de pacienți, cu rezultate vizibile într-un timp relativ scurt. Este o alternativă modernă și eficientă la metodele tradiționale de fizioterapie, oferind pacienților șansa unei recuperări rapide,” spune Adelina Marițescu, fiziokinetoterapeut, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș.
Terapia TECAR este, în general, bine tolerată, dar are câteva contraindicații. Nu este recomandată persoanelor cu pacemaker, femeilor însărcinate și celor cu tumori active. Efectele secundare sunt rare, dar pot include o ușoară iritație a pielii sau disconfort temporar în zona tratată.
Be the first to comment