Femeile din Hădăreni, județul Mureș, invitate să participe în număr cât mai mare la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV, cel mai important test pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin

FOTO Spitalul Județean Mureș

Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se va deplasa în data de 10 ianuarie 2023, în localitatea Hădăreni, judeţul Mureş, începând cu ora 14.00, lângă centrul medical local, Biserica Reformată.

Femeile cu vârsta între 24-64 de ani sunt aşteptate să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou şi HPV.

Femeile care se prezintă la caravană pentru testare sunt rugate să aibă la ele cartea de identitate.

De altfel, Ianuarie este Luna de conștientizare a cancerului de col uterin. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au elaborate Codul European Împotriva Cancerului, care cuprinde 12 moduri de a reduce riscul de cancer, unul dintre acestea fiind participarea la programe de screening.

„Ca medic, recomand femeilor să facă o vizită la medicul ginecolog obligatoriu, indiferent câte alte lucruri au de făcut. Luna ianuarie este una specială, de conştientizare a cancerului de col uterin. 5 minute dedicate vizitei la medicul ginecolog, care se deplasează în localitatea dvs., şi testării Babeş-Papanicolaou şi HPV vă poate salva viața”, a declarat Sef  Lucrări Dr. Cosmina Cristina Uzun, Manager Proiect.

Ce este screeningul cancerului de col uterin?

Cea mai bună metodă de prevenire a cancerului prin detectarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate la timp, ar putea duce la cancer la colul uterin.

Riscul de cancer de col uterin invaziv este redus cu până la 90% pentru femeile care participă în mod regulat la programe organizate.

Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.

Când este recomandat să vă testaţi pentru cancerul de col uterin?

Cancerul de col uterin adesea NU are simptome în stadiile incipiente. Atunci când acestea apar sunt rezultatul unui cancer de col uterin avansat.

Dacă aveţi vârsta între 24 şi 64 de ani, nu aşteptaţi instalarea simptomelor, ci testaţi-vă periodic, la un interval de 5 ani, prin efectuarea testului Babeş Papanicoalou şi HPV (la femei cu vârsta peste 30 de ani).

Testarea poate salva viața, deoarece poate identifica cele mai timpurii semne ale cancerului de col uterin. Dacă este diagnosticat devreme, șansa de a trata cancerul de col uterin este foarte mare.

Ce înseamnă un test negativ?

Dacă rezultatul testului este negativ, înseamnă că nu există modificări celulare la nivelul colului uterin.

Efectuaţi o nouă testare peste 5 ani!

Ce înseamnă un test pozitiv?

Un test pozitiv de screening NU înseamnă cancer de col uterin, ci, mai degrabă, un semnal de alarmă pentru efectuarea unor investigaţii suplimentare.

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș şi are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*