Consiliul Județean Sălaj a predat amplasamentul pentru investiția ce vizează extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. Tot astăzi a fost emis și ordinul de începere a lucrărilor, construcția urmând să fie finalizată în cel mult șase luni.
Cu o valoare totală de circa 3,6 milioane de lei, investiția finanțată din bugetul propriu al județului prevede construcția a două noi etaje pe corpul de clădire în care funcționează Serviciul de Medicină Legală.
Primul nivel va găzdui cabinetele de endoscopie digestivă și bronhoscopie, dotate cu tehnologii de diagnosticare de ultimă generație, cu imagini la rezoluție HD, și va oferi pacienților un spațiu confortabil și potrivit desfășurării de investigații invazive specifice. Serviciul Endoscopie digestivă va fi dotat cu două săli de endoscopie, care să comunice cu camera de sterilizare dedicată, echipată cu tehnologia necesară urmăririi dispozitivelor sterilizate și a rezultatelor ciclurilor individuale de sterilizare. O zonă de sterilizare proprie va fi amenajată și pentru cabinetul de bronhoscopie
Cel de-al doilea nivel al clădirii va fi destinat angiografului și va include: zona de pregătire a bolnavilor, spațiul necesar amplasării acestui aparat, două saloane post-intervenție cu monitorizare și supraveghere pacienți, vestiare și o zonă de comandă.
“Este o investiție extrem de importantă pentru județul nostru. Ne preocupă în permanență să răspundem eficient nevoilor de îngrijire ale sălăjenilor, prin dezvoltarea infrastructurii sanitare, înlesnirea accesului populației la servicii publice de sănătate și asigurarea unei game complexe de servicii medicale de cea mai bună calitate“, a subliniat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
Be the first to comment