Leventer Medical Group își consolidează prezența la nivel național ca centru de competență și formare la standarde internaționale prin dezvoltarea unui parteneriat strategic cu NOVA DERM, cea mai mare rețea dermatologică din Dobrogea.
Dr. Mihaela Leventer, primul medic român acreditat de către ASDS (Academia Americană de Dermatochirurgie) în microchirurgia Mohs și Dr. Leventer Centre, singura clinică acreditată de ASDS în microchirurgia Mohs în Europa Centrală și de Est, vor pregăti medicii din Dobrogea pentru ca pacienții cu diagnostic de dermato-oncologie din sud-estul României să aibă acces la tratament corect și complet în proximitatea lor.
„Cred cu tărie că oamenii pot fi ajutați de medici competenți, bine pregătiți și că fiecare părticică de știință medicală este importantă. Am înțeles de-a lungul timpului că pregătirea și protocoalele internaționale ale echipei Leventer trebuie transmise și celorlalți colegi ai noștri, pentru ca împreună să putem oferi pacienților cu probleme dermatologice tratamentul corect și complet de care au atâta nevoie. Mă bucur că am putut începe acest proiect și sunt convinsă că se va transforma rapid într-o infrastructură complexă de supraspecializare medicală”, a declarat Dr. Mihaela Leventer, fondator și acționar Leventer Medical Group și Președinte al Fundației pentru Sănătatea Pielii.
”Motivația comună în acest proiect este faptul că ne dorim să creștem standardul de îngrijire medicală și să fim cât mai aproape de pacienții din toată țara. De aici vine și ambiția mea profesională de a mă supraspecializa în domeniul dermato-chirurgiei oncologice, pentru a răspunde nevoilor pacienților noștri din zona Dobrogei și de a le putea oferi același tratament corect și complet, în proximitatea lor. Mă bucură oportunitatea acestui parteneriat, care pornește de la valori comune: grija pentru pacient, standarde înalte și perfecționarea continuă”, a adăugat Dr. Andrei Dimancea, fondatorul NOVA DERM și medic dermatolog cu experiență de peste 10 ani.
Dr. Mihaela Leventer, în calitate de director de program, și echipa de dermatologi antrenați si acreditați internațional în abordarea chirurgicală a cancerelor cutanate au demarat deja programul de pregătire în Microchirugia Mohs cu Dr. Andrei Dimancea în Constanța. Acest program de pregătire în dermatochirurgie oncologică este acreditat de ASDS și ESMS. Prin acest parteneriat strategic, Leventer Medical Group își menține promisiunea de a veni cât mai aproape de pacienții cu probleme dermato-oncologice și de a oferi acces la tratament corect și complet în proximitatea lor pentru cei din sud-estul României.
Finalizarea parteneriatului regional se va desfășura în 3 faze strategice
Primul pas în dezvoltarea parteneriatului regional este programul de pregătire în Microchirugia Mohs, desfășurat pe o perioadă de 12 luni și care este estimat să se încheie în toamna acestui an. Transferul competențelor medicale include observare și asistarea la 250 operații pentru pacienți cu diagnostic cert de carcinom si melanom, efectuarea de 100 de intervenții prin tehnica de Microchirurgie Mohs ca prim operator, prelevarea de biopsii pentru leziuni care prezintă suspiciune dermato-oncologică, dar și pregătirea continuă în laboratul de dermatopatologie.
Tot în această perioadă este introdusă și cea de-a doua fază a proiectului. Prin parteneriatul dintre Leventer Medical Group, NOVA DERM și Dr. Andrei Dimancea, vor demara în regiunea Dobrogea implementarea protocoalelor medicale și a celor de comunicare cu pacienții, precum și implementarea fluxului operațional din modelul de bune practici al Leventer Medical Group.
Modelul de flux complet al pacientului cu probleme dermatologice a fost dezvoltat de-a lungul timpului, atât din punct de vedere medical, cât și operațional, pentru a asigura o evaluare medicală completă, diagnostic cert și un plan de tratament corect și complet, însoțit de ghidarea și comunicarea îndeaproape prin intermediul coordonatorului de caz și de monitorizarea în permanență a statusului său prin intermediul unui soft integrat.
Aceste două etape pregătitoare se vor finaliza cu deschiderea Centrului Regional Dobrogea al Leventer Medical Group & NOVA DERM. Prin structura sa, noul centru va asigura accesul pacienților cu boli dermatologice și suspiciune dermato-oncologică din regiune prin ambulatoriul său la un screening de specialitate, la un diagnostic cert prin laboratorul de dermatopatologie și la o soluție terapeutică corectă și completă, prin departamentele de dermato-chirugie și terapie oncologică.
„Motorul întregii activități a Leventer Medical Group a fost, încă de la început, grija pentru pacient: de la importul expertizei și standardelor medicale internaționale, la antrenarea echipei care să funcționeze în spiritul acestor standarde, de la consolidarea unui flux operațional care să ofere pacienților un diagnostic cert și un plan de tratament corect și complet, până la planul de dezvoltare națională. Acest program de pregătire în dermato-chirurgie și Microchirurgie Mohs este primul pas pentru viitoarele parteneriate locale, care au ca scop crearea de centre de competență regională, pentru ca și pacienții din alte zone să aibă siguranța actului medical făcut în primul rând din grijă pentru ei”, adaugă Simona Cernea, Director Executiv Leventer Medical Group.
Be the first to comment