Lucrările la UPU Botoșani se apropie de final

Lucrările la UPU Botoșani se apropie de final. FOTO CJ Botoșani

Lucrările de modernizare a Unității de Primire Urgențe (UPU) sunt pe ultima sută de metri, constructorul urmând ca, în cel mai scurt timp, să notifice Consiliul Județean Botoșani pentru a se demara procesul de recepție.

„Este o investiție importantă în sistemul sanitar botoșănean, care se va resimți în creșterea calității actului medical de urgență. Nu a fost ușor de pus în operă acest proiect cu finanțare europeană, dar cu determinare și implicare s-au depășit toate piedicile și botoșănenii vor beneficia de condiții care vor rivaliza cu cele din clinicile de top. Modernizarea sistemului sanitar botoșănean este un proces continuu, iar Consiliul Județean are pregătite noi proiecte care sunt în diferite stadii de implementare”, a declarat Doina Federovici, care alături de vicepreședintele Dorin Birta, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Doina Caba, managerul UPU, Ramona Guraliuc, și echipa de proiect au inspectat lucrările de la UPU.

În prezent, se realizează amenajarea zonei exterioare și ultimele finisaje în interior.

„Am insistat ca lucrările să fie bine făcute, pentru că este o investiție importantă. Partea din curtea spitalului prinsă în proiect va beneficia de un nou strat de asfalt, iar spațiile verzi vor fi regândite, astfel încât noul UPU să aibă și utilitate, dar și să se încadreze bine din punct de vedere al urbanismului”, a declarat Dorin Birta.

Pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, Consiliul Județean a accesat o finanțare europeană prin POR 2014-2020. Valoarea inițială a proiectului a fost de 8,6 milioane de lei. Ulterior, din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcție, manoperă și combustibil, Consiliul Județean a suplimentat fondurile cu 2,5 milioane de lei.

Modernizarea Unității de Primiri Urgențe presupune extinderea cu o nouă clădire. Aceasta va avea o suprafață de 324,6 metri pătrați și un regim de înălțime P+1. De asemenea, va fi modernizat Corpul A al Unității de Primiri Urgențe, unde se va monta și o copertină de 240,5 metri pătrați. La capitolul dotări se vor achiziționa opt echipamente medicale performante, dispozitive medicale și echipamente de mobilier.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*