În cadrul Secţiei Clinice Chirurgie Generală 1 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, condusă de Prof. Dr. Călin Molnar, mai multe saloane au fost supuse unor ample lucrări de renovare, prin efortul comun al conducerii spitalului şi al Fundaţiei Toma Ionescu din cadrul Clinicii.
“Aceste lucrări de renovare completă a saloanelor (inclusiv dotare cu grupuri sanitare proprii) au menirea de a creşte confortul şi satisfactia pacienţilor internaţi în Secţia Clinică Chirurgie Generală 1. Pentru mine, în calitate de medic şef de secţie, alături de managementul spitalului, este foarte importantă creşterea calităţii serviciilor medicale şi a condiţiilor hoteliere din secţie. Apreciez în mod deosebit efortul depus şi multumesc, totodată, personelor şi companiilor care s-au implicat în demararea acestui proiect, eu fiind doar o verigă din cadrul acestor realizări.
Cu siguranţă am dori să nu ne oprim aici şi, printr-un efort comun, să aducem toate saloanele la sandardele de calitate necesară”, a declarat Prof. Dr. Călin Molnar, Şef Secţia Clinică Chirurgie Generală 1.
Lucrările au constant în modificarea saloanelor la standardele de calitate europeană (dotare cu grupuri sanitare proprii, refacerea tâmplăriei, zugrăvirea pereţilor, tarchet conform, suplimentarea numărului de instalaţii electrice şi de oxigen).
Be the first to comment