Mamografii gratuite în zona Farului Genovez din Constanța

FOTO Primăria Constanța

Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, prezintă în data de 1 august, de la ora 9.00, în zona Farului Genovez, Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, cu care se efectuează mamografii gratuite în cadrul proiectului “ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”, Cod SMIS: 136664, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

„Cabinetul imagistic pe roți” este folosit pentru testarea femeilor din regiunile Nord-Est și Sud-Est (12 județe), care au acces limitat la servicii medicale de specialitate. Programul ONCOFEM are ca obiectiv testarea a 30.000 de femei, cu vârsta între 50-69 ani fără o zi, din județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Vrancea, Buzău, Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava.

În intervalul orar 10:00-14:00, 15.00-19.00, vor fi efectuate la Unitatea Mobilă 25-30 de mamografii digitale femeilor care se programează în prealabil. Programările se fac la numărul de telefon: 0241/485.893, în intervalul orar 9.00-16.00.

Examinarea gratuită constă în efectuarea unei mamografii digitale de screening cu dublă citire. Femeile eligibile au nevoie doar de buletin, în original și copie. (FĂRĂ alt document sau trimitere de la medicul de familie).

Criterii pentru a beneficia de mamografie digitală gratuită:

– vârsta între 50 și 69 de ani fără o zi;

-fără diagnostic confirmat de cancer mamar;

-fără simptome și antecedente sugestive pentru patologia de cancer mamar;

– nu au făcut mamografie în ultimele 12 luni;

– au reședința în unul din cele 12 județe vizate de proiect.

Spre deosebire de mamografia analogică, cea digitală se obține mult mai rapid, oferă o mai mare acuratețe a imaginilor obținute în urma scanării, reducând astfel riscul de a repeta investigația, deci, implicit, timpul de expunere la raze X. Unitatea Mobilă de Screening are toate autorizațiile și avizele necesare, conform legislației în vigoare, și este prevăzută cu:

-instalație radiologică digitală fixă pentru mamografie cu tomosinteză tip: Senographe Pristina 3D TM Mobile;

– stație post procesare;

– are 11,6 metri lungime, 2,5 metri lățime și 3,5 metri înălțime;

-masă: 12 tone;

-vestiar pentru femeile care vin pentru mamografie;

-cameră pentru personalul medical;

-rampă pentru persoane cu dizabilități, care poate fi coborâtă la nevoie.

Proiectul ONCOFEM se derulează până în decembrie 2023.

Screening-ul cancerului de sân reprezintă testarea periodică, la intervale regulate, a tuturor femeilor din grupa de vârstă la risc (50-69 de ani) pentru a detecta prezența cancerului. Deși screeningul cancerului de sân nu poate preveni apariția acestuia, poate ajuta la depistarea precoce a bolii și astfel este mai ușor de tratat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*