Medima Health deschide o clinică de excelență în imagistică medicală în Brăila, a 8-a din rețea

FOTO Medima Health

Rețeaua națională de clinici de excelență în imagistică medicală și radiologie Medima Health a deschis o clinică în Brăila, printr-o investiție în valoare de 1,5  milioane de euro. Situată pe strada Danubiului, nr. 21, clinica Medima oferă pe plan local servicii de imagistică CT și RMN realizate cu aparatură ultraperformantă,  de o echipă medicală de elită. Odată cu această lansare, rețeaua Medima Health ajunge la 8 clinici operaționale la nivel național.

Pacienții brăileni beneficiază, în clinica Medima, de aportul diagnostic al unor echipamente de imagistică medicală de ultimă generație la nivel mondial: RMN – Siemens Magnetom Sempra 1,5T și CT – Siemens Somatom GO TOP. Noile tehnologii oferă o serie de avantaje importante față de aparatura din generațiile anterioare, precum calitatea ridicată a imaginilor obținute, timpul scăzut de investigare și reducerea dozei de radiații la nivelul minim pentru investigațiile CT.

Gama serviciilor medicale include toate tipurile de investigații de tip RMN și CT efectuate în prezent, de la examinări uzuale ale diverselor zone anatomice la explorări avansate, utile în patologiile complexe precum cele oncologice, vasculare, neurologice sau musculo-scheletale. Echipa medicală a clinicii este formată din medici radiologi de elită, cu supraspecializări în domeniu,condusa de Conf.Univ.Dr.Nicolae Sarbu, care vor asigura pacienților cel mai înalt nivel de acuratețe al rezultatelor.

„Am decis să investim în deschiderea unei clinici de imagistică în Brăila deoarece am constatat că există un deficit al acestor servicii medicale raportat la nevoile populației. Ne dorim să venim în sprijinul persoanelor care sunt nevoite fie să aștepte luni de zile pentru o programare la stat, fie să se deplaseze în orașele vecine pentru a efectua investigațiile medicale de care au nevoie. Prin aparatură de top și echipă de excepție, asigurăm pacienților servicii la cele mai înalte standarde, accesibile și aproape de casă”, afirmă Vlad Ardeleanu, CEO Medima Health.

Un studiu recent evidențiază un decalaj semnificativ între România și țările din Europa de Vest în ceea ce privește utilizarea serviciilor de imagistică medicală. România se află pe ultimul loc în grupul analizat, cu un număr mediu anual de 38 examinări la 1000 de locuitori, de 5,4 ori mai mic comparativ cu media UE de 204 examinări medii anuale la 1000 locuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*