Grupul MedLife, liderul pieței de servicii medicale din România anunță rezultatele financiare aferente anului trecut. Compania a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri consolidată pro-formă de 1.632 milioane lei (332 milioane euro) cu 51.6% mai mare față de anul 2020 și un profit net aproape dublu, în valoare de 123 milioane RON, în creștere cu 93%. Veniturile operaționale s-au ridicat la 1.647 milioane RON, în crestere cu 51.6% față de 2020, în timp ce cheltuielile operaționale au atins 1.460 milioane RON, în creștere cu 49.4%.
Grupul MedLife a continuat în 2021 strategia dinamică de extindere prin achiziții, iar investițiile au fost direcționate către susținerea unor obiective strategice care au vizat partea de cercetare, consolidarea zonei de radioterapie și oncologie, amplificarea procesului de digitalizare şi de extindere teritorială, bugetul investit la nivelul anului trecut depășind valoarea de 30 milioane de euro. Potrivit reprezentanților companiei, toate liniile de business au urmat în 2021 un trend ascendent, cu performanțe notabile pentru divizia de laboratoare, clinici, spitale, dar și pentru stomatologie și farmacii. În ansamblu, anul trecut, activitatea MedLife a avut un impact puternic în întregul sistem medical din România fiind oferite la nivel național nu mai puțin de 14 milioane de servicii în regim de analize, investigații, diagnostic, tratamente și operații chirurgicale.
Din perspectiva celui de-al doilea an al pandemiei, MedLife s-a concentrat pe intervenție rapidă în cazul pacienților cronici și acuți în contextul limitării activității din spitalele de stat. O activitatea intensă a fost înregistrată pe segmentul de clinici în partea de monitorizare a patologiei cronice și a pacienților care au trecut prin Covid. În acest context, a fost evidentă și dinamică activitatea diviziei corporate, aceasta fiind axată pe sprijinul oferit companiilor mari, IMM-urilor și start-up-urilor pentru siguranța și sănătatea angajaților pe perioada pandemiei. În paralel, zona de cercetare a jucat un rol important în ultimul an, agregând resurse proprii și investiții suplimentare de peste 1 milion de euro.
2021 a marcat și consolidarea pe segmentul de servicii oncologice după ce de curând Grupul a primit undă verde din partea Consiliului Concurenței pentru achiziția a 50% din acțiunile Neolife România, cea mai mare tranzacție derulată de MedLife anul trecut. Adițional parteneriatului cu NeoLife, MedLife a mai anunțat anul trecut alte alte 7 tranzacții: Veridia (martie 2021), Medica Sibiu (mai 2021), CED Pharma (iulie 2021), Pharmachem Distribuţie (august 2021), Grupul Stomestet (noiembrie 2021), Oradent (decembrie 2021), CM Irina Galați.
“Am ajuns la un grad de maturitate care confirmă că MedLife este un model de business sustenabil și replicabil, performanță recunoscută și prin includerea recentă a companie în indicii FTSE Russell. Ne bucurăm mult pentru faptul că am finalizat parteneriatul cu NeoLife România, fiind cea de-a 36 tranzacție încheiată cu succes la nivel de grup. În prezent, avem discuții în stadii avansate pentru 3 tranzacții de dimensiuni medii și mari și alte 5 mici și sperăm să le finalizăm până la finalul anului. De altfel, bugetul de investiții planificat pentru perioada următoare este de 100-120 milioane de euro, iar aproximativ 50-70 milioane de euro intenționăm să-i alocăm pentru tranzacţii în România şi în ţările din regiune.”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte și CEO MedLife.
Programul de dezvoltare și extindere planificat pentru 2022 urmează traseul Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, deschideri de noi clinici în Muntenia și Translivania, dar și în alte regiuni ale țării, cu obiectivul de a consolida în următorii 2 ani acoperirea națională. În acest moment, MedLife deține cea mai extinsă rețea din România, cu prezență în peste 25 de orașe mari și medii din țară, fiind singurul operator privat cu o asemenea acoperire la nivel național. În 2022 va fi impulsionată și dezvoltarea rețelei Sfânta Maria, al doilea brand parte din grup cu focus pe pacienții care își doresc să acceseze în mod special servicii în regim CAS. Anul acesta brandul Sfânta Maria își va extinde prezența în mai multe orașe mici și mijlocii atât prin achiziții cât și organic.
Obiectivele anului 2022 se leagă și de MedLife Park, cel mai mare hub medical din țară care a intrat într-un ritm susținut de dezvoltare. Astfel, pentru anul acesta este planificată finalizarea primei etape care implică inaugurarea unei noi clinici de mari dimensiuni, amenajarea unor spații green avangardiste, dar și extinderea laboratorului de biologie moleculară și anatomie patologică. Compania vizează o unitate mult mai mare care să acomodeze și divizia de cercetare care își va extinde anul acesta activitate în zona de oncologie. Etapa a doua de dezvoltare a acestui hub medical este planificată pentru 2023 când MedLife intenționază să pună în funcțiune noi săli de operație și să extindă capacitatea de spitalizare a celui mai mare spital din cadrul grupului, cu alte 150 de paturi. Potrivit reprezentaților companiei, proiectul pilot MedLife Park ar urma să fie să fie replicat pe termen mediu și lung în mai multe orașe mari din țară cum ar fi Brașov, Sibiu, Cluj sau Arad.
Adițional proiectelor de dezvoltare prin achiziții și în regim organic, MedLife va continua să pună accent pe digitalizare și tehnologizarea serviciilor, fiind o direcție strategică pentru dezvoltarea grupului în perioadă următoare.
„Pe măsură ce avansează tehnologia, implicaţiile asupra medicinei sunt tot mai evidente: consumul digital reconfigurează abordări tradiţionale ale consumatorului, apare un nou tip de pacient care dorește să fie informat și care vrea să aibă acces la aplicații și device-uri care îi eficientizează expriența din punct de vedere timp și costuri, iar ca urmare a acestor schimbări piața serviciilor medicale se transformă la rândul ei. Pandemia a acționat ca un catalizator pentru a reimagina viitorul sănătății atât la nivel colectiv, cât și personal și ca atare am făcut un salt mult mai rapid.
Dacă în primul an de Covid am găsit soluții rapide pentru a oferi pacienților noștri consultații online sau am pus în funcțiune roboți pentru self check in și self pay, în 2021 ne-am concentrat pe digitalizarea experienței pacientului în raport cu interacțiunea pe care o avem. La nivel de B2C am investit în noi instrumente care te ajută să ai acces în orice moment și de oriunde ai fi la tot istoricul medical și chiar posibilitatea de a le vedea în dinamică sau de a cumpăra produse din secțiunea de shop – toate disponibile într-o singură aplicație. Pe partea de B2B am investit în noi produse digitale care ne ajută în această interacțiune cu angajatorul, dar și cu angajatul. În plus, am digitalizat foarte multe fluxuri și programe la nivel intern.
Evoluția tehnologiei ne împinge să ne depășim limitele și să susținem acțiuni din ce în ce mai complexe atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere tehnologic. Medicina de mâine este despre roboți, realitate vituală, realitate augmentătă, hologramă, procesarea datelor și monitorizare la distanță – prin investițiile pe care le facem ținem pasul cu tehnologia și, totodată, aducem medicina din viitor mai aproape de pacient”, a mai declarat Mihai Marcu.
Be the first to comment