În mai puțin de 24ore compania a colectat peste 30 de tone de materiale sanitare și echipamente medicale din toate unitățile MedLife
După ce a trimis asistență medicală la frontiera cu Ucraina prin unitatea mobilă amplasată la Sighetu Marmației și a pus la dispoziție gratuit centrele pentru testare Covid-19, aflate în apropierea graniței, MedLife vine în sprijinul țării vecine cu aparatură medicală și materiale sanitare ce urmează să ajungă la cele mai afectate spitale.
Ajutorul umanitar cuprinde ecografe, paturi de spital, aparatură pentru sălile de intervenție chirurgicală, dispozitive medicale pentru dezinfecție și sterilizare, aparate de laborator și medicamente. Materialele au fost colectate la sediul central MedLife din București, urmând să fie transportate către Ucraina de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în această seară. La graniță, materialele vor fi ridicate și livrate de către autoritățile locale din Ucraina.
Potrivit reprezentaților MedLife, aceasta este prima tranșă de ajutoare umanitare ce pleacă către Ucraina, urmând ca în perioada imediat următoare să fie centralizate noi resurse în acest scop.
“Partenerii de la Zi de Bine ne-au trimis în seara zilei de ieri o listă de nevoi de la cele mai afectate spitale din Ucraina, listă dublată de o alta din partea Ambasadei. Ne-am mobilizat în regim de urgență și în mai puțin de 24 de ore am colectat peste 30 de tone de materiale. Sunt recunoscător tuturor colegilor pentru solidaritate și implicare. Credem că în astfel de momente contează mai mult ca oricând să fim întâi de toate oameni și să ajutăm la rândul nostru alți oameni. Umanitatea este principala noastră armă”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.
Be the first to comment