Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea pentru digitalizarea CNAS – PIAS, care include elemente importante de securitate cibernetică. Finanțarea inițială de 70 de milioane de euro a fost majorată la 100 de milioane de euro fără TVA, exclusiv pentru digitalizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și optimizarea Platformei Informatice pentru Asigurările din Sănătate (PIAS).
Trimestrul trei din 2025 este data limită până la care sistemul asigurărilor de sănătate va fi transformat digital.
Peste 25.000 de furnizori de servicii medicale (spitale, ambulatorii de specialitate, laboratoare, medici de familie, farmacii, furnizori de dispozitive medicale, furnizori de îngrijire la domiciliu) vor fi conectați la noua platformă PIAS. Este foarte important de subliniat că sistemul actual nu va fi afectat. Modificările la PIAS vor asigura un mediu prietenos și accesibil pentru utilizatori, inclusiv pentru cei cu dizabilități, și vor îmbunătăți interconectarea și interoperabilitatea sistemului.
Alte obiective cuprinse în programul de finanțare:
– funcționalități noi (ex. digitalizarea unor documente conexe actului medical)
– optimizare fluxuri de date, monitorizarea electronică a obiectivelor generale, obiectivelor specifice, activităților și indicatorilor de performanță asumați la nivelul CNAS/CAS/furnizor de servicii medicale
– interoperabilitatea sistemelor informatice la nivelul administrației publice inter instituțional, utilizarea datelor organizaționale încrucișate și a resurselor existente la nivel național (în linie cu celelalte investiții planificate la acest nivel)
Peste 400 de milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene. Finanțarea aprobată astăzi ridică investițiile directe în digitalizarea sănătății prin Componenta 7 din PNRR la 200 de milioane de euro, după ce la finalul lunii ianuarie, Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea pentru digitalizarea instituțiilor în domeniul sanitar aflate în subordinea MS, dar și digitalizarea proprie a aparatului ministerial.
Be the first to comment