Ministerul Sănătății a lansat achiziția pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe cu soluții de telemedicină

Alexandru Rafila. FOTO Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății, prin proiectul Băncii Mondiale, a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești, precum și dotarea centrelor de telemedicină.

“Telemedicina în sistemul de urgență va contribui la accesul mai ușor la îngijirea medicală, reducerea barierelor geografice și la oferirea consultațiilor rapide în situații de urgență. Prin intermediul tehnologiei, medicii pot evalua simptomele pacienților, pot oferi sfaturi și instrucțiuni pentru primul ajutor și pot decide imediat conduita medicală pentru pacienți, până la sosirea acestora la spital. Acest tip de telemedicină poate salva timp prețios în situații critice și poate fi deosebit de util în zone geografice în care accesul la asistență medicală este limitat”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

“Proiectul se ridică la cca. 40 de milioane de lei. Soluțiile digitale sunt compuse din echipamente hardware și software IT, comunicații de date în vederea asigurării infrastructurii necesare pentru comunicarea cu centrele regionale de telemedicină de urgență. De asemenea, o componentă importantă a proiectului este reprezentată de trainingul personalului medical din serviciile de urgență pentru utilizarea la capacitate maximă a soluției digitale. Alături de digitalizarea sistemului de medicină de urgență, în această săptămână se va lansa și apelul de proiecte pentru realizarea sistemului de telemedicină prin PNRR în valoare de 100 de milioane de euro” a declarat, dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, responsabil de investițiile din fonduri internaționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*