Lucrările de construire a Laboratorului de microbiologie se apropie de final.
Constructorul mai are de finalizat la finisajele interioare (gleturi, realizarea șapelor autonivelante, punerea linoleumului antibacterian și a tapetului pe pereți) și la realizarea tencuielii decorative pe exterior.
„Constructorul a anunțat că va finaliza în cel mai scurt timp lucrările la laboratorul de microbiologie și că are în curs achizițiile pentru dotarea acestuia. Din estimări, în următoarele 30 de zile se va demara procesul de recepție al lucrărilor, iar laboratorul va intra în circuitul Spitalului Județean. Acest laborator modern nu este un moft, ci o necesitate pentru asigurarea unui act medical cât mai performant. El va aduce beneficii Spitalului Județean, prin completarea pachetului de servicii medicale puse la dispoziție de către unitatea medicală, dar și celorlalte unități sanitare din județ prin prelucrarea probelor biologice”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean Botoșani este de 345 de mii de lei, adică de 9% din total proiect.
Complementar, prin proiectul finanțat prin PNRR, în valoare de 4 milioane de euro, se va achiziționa aparatură de laborator de ultimă generație, care să permită identificarea microorganismelor și determinarea sensibilității la antibiotice, într-un timp mai scurt și cu o acuratețe mai ridicată.
Be the first to comment