
Inaugurarea noului sediu al Colegiului Medicilor Dolj și al Casei Medicului și Farmacistului din Oltenia a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Potrivit UMFCV, clădirea este un simbol al colaborării și inovației în domeniul sănătății, oferind un spațiu modern pentru administrarea și coordonarea activităților medicilor și farmaciștilor. În mai puțin de trei ani, de când președintele Colegiului Teritorial Dolj, prof. univ. em. dr. Tudorel Ciurea, a supus Adunării generale propunerea de înființare și susținere a Asociației „Casa Medicului și Farmacistului din Oltenia” și construcția noului sediu al Colegiului Medicilor Dolj.
Noul sediu, al cărui arhitect este Vlad Beșteleu, a fost gândit ca un spațiu modern, deschis și prietenos, un hub al comunității medicale, care să sprijine dialogul, colaborarea și întâlnirea profesioniștilor din domeniul sănătății. Dincolo de funcționalitatea strict administrativă, clădirea a fost creată pentru a oferi medicilor un spațiu comun, al lor, în care să lucreze împreună, să participe la conferințe, să studieze sau pur și simplu să se întâlnească. Astfel, la parter se regăsește o zonă de primire, abandonându-se ideea clasică de ghișeu, în favoarea unui spațiu deschis, cald, care să favorizeze interacțiunea. Primul etaj găzduiește o bibliotecă de specialitate, cu priveliște spre parc, o terasă acoperită și o zonă de networking, menită să însoțească evenimentele profesionale. La etajul al doilea se află amfiteatrul pentru conferințe, seminare și cursuri, dotat modern și completat de un foaier generos, destinat interacțiunilor profesionale.
Din punct de vedere arhitectural, clădirea urmărește o estetică contemporană, sobră, dar elegantă, evitând orice exces decorativ. Jocul volumetric este simplu și clar, accentuat de finisaje naturale – tencuială cu aspect de travertin, ardezie flexibilă și sticlă – care creează o atmosferă caldă, deschisă. O trăsătură distinctivă o constituie peretele înclinat, care nu doar că adaugă un gest arhitectural spectaculos, dar și integrează clădirea în peisajul natural al Parcului Romanescu, deschizând-o către lumină și spațiu.
Be the first to comment