Peste 220 de persoane au donat sânge, la Cluj, cu prilejul campaniei naționale de donare „Avem același sânge”

Donare de sânge la Cluj. FOTO CJ Cluj

Vineri, 21 iulie , la stadionul Cluj Arena a avut loc o acțiune de donare de sânge, organizată în cadrul campaniei naționale lansate de Digi 24, împreună cu Centrele de transfuzii din țară și intitulată „Avem același sânge”.

Urmare a campaniei de încurajare a donării de sânge și de conștientizare a importanței donatorilor, derulată cu sprijinul Consiliului Județean, nu mai puțin de 222 de persoane au răspuns afirmativ, la Cluj, îndemnului de a dona.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sprijinim toate campaniile care promovează donarea de sânge și, în general, salvarea vieții și a sănătății oamenilor. Vom continua să facem acest lucru, întrucât suntem în slujba cetățenilor, iar atât Cluj Arena cât și întreaga noastră infrastructură vor fi și în continuare disponibile pentru astfel de campanii și inițiative cu caracter umanitar”.

Între Consiliul Județean Cluj și Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” a fost încheiat un Protocol de colaborare în vederea sprijinirii desfășurării unor acțiuni de donare de sânge. În baza acestuia, Consiliul Județean Cluj se implică activ în campaniile de conștientizare derulate la nivelul județului Cluj și care au drept principal obiectiv creșterea numărului donatorilor de sânge.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*