Spitalul Clinic CF Timișoara ar putea obține aproape 30 de milioane de lei pentru modernizarea unității sanitare. Proiectul urmează a fi depus pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acesta vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea unor secții din spital, modernizarea laboratoarelor și achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor intraspitalicești (nosocomiale).
“Practic, vrem să înființăm mai multe saloane cu confort hotelier, încăperi prevăzute cu sisteme de presiune negativă, în care să fie internați pacienți având infecții cu Clostridium difficile, una dintre cele mai frecvente infecții ce pot fi dobândite intraspitalicesc, care provoacă o inflamație la nivelul colonului. Formele severe de boală pot duce la deces. De ce este nevoie de izolarea acestor pacienți? Pentru că transmiterea se poate face inclusiv prin folosirea în comun a unor obiecte contaminate. De aceea, având o structură funcțională de boli infecțioase pentru izolarea și tratarea pacienților cu o asemenea infecție, putem reduce riscul de transmitere a bacteriei și la alți pacienți internați. Tot în cadrul acestui proiect, ne-am propus să realizăm controlul biologic al aerului din blocul operator și din ATI. Vrem să modernizăm blocul operator, compartimentele de chirurgie, gastroenterologie și obstetrică-ginecologie,”, spune conf dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.
Prin același proiect, spitalul ar putea fi dotat cu analizatoare automate sau semi-automate de identificare a micro-organismelor și de efectuare a antibiogramelor. Totodată, vor fi cumpărate și echipamente automate de testare și de determinare a sensibilității la antibiotice.
În același timp, ar urma să fie achizitionate echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale. În această categorie intră sisteme de decontaminare a aerului din încăperi, de dezinfecție cu abur la presiune înaltă a suprafețelor, sisteme de sterilizare a echipamentelor de protecție și sisteme bazate pe tehnologii moderne cu plasmă pentru sterilizarea instrumentarului medical.
“Finanțarea prin PNRR vine în continuarea unui alt proiect, început în urmă cu un an, prin care am reușit obținerea de fonduri europene prin POIM (Program Operațional Infrastructură Mare). Acesta va fi finalizat în decembrie 2022. Am atras 4,6 milioane de euro pentru dotări cu aparatură de ultimă generație în compartimentul de gastroenterologie, în secțiile urologie, chirurgie, oftalmologie, în ambulatoriul ORL și cel de cardiologie, dar și pe secția de dermatologie. Obiectivul nostru este să modernizăm întreg spitalul.
Din păcate, puțini sunt cei care știu că la Spitalul CFR, așa cum este cunoscut Spitalul Clinic CF Timișoara, nu mai există restricții de internare legate de apartenența la ceea ce a fost Casa de Sănătate a Ministerului Transporturilor. Orice pacient poate veni pentru consult în Ambulatoriu pe baza cardului de sănătate și a unui bilet de trimitere de la medicul de familie. Dar poate fi și internat, dacă medicul care-l consultă in spital decide acest lucru,”, mai spune conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.
Spitalul Clinic CF Timișoara are în structură 226 de paturi, 14 dintre acestea fiind alocate spitalizării de zi. Unitatea sanitară are 21 de specializări deservite de 44 de medici.
Be the first to comment