Prestigioasa revistă New England Journal of Medicine, aflată pe locul 1 în topul internațional al revistelor medicale, a publicat recent rezultatele proiectului de cercetare DISCHARGE, finanțat de Comisia Europeană. Acest proiect a validat Angio Computer Tomografia Cardiacă ca alternativă neinvazivă a cateterismului cardiac, demonstrând că Angio CT oferă informații de calitate egală, dar cu mai puține complicații, comparativ cu coronarografia invazivă.
În cadrul proiectului DISCHARGE, coordonat de Universitatea din Berlin/Spitalul Charité, cercetători din 31 de spitale europene, inclusiv din două centre din România (Centrul Medical CardioMed și Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș), au desfășurat o cercetare comună pentru a demonstra că Angio Computer Tomografia (CT) este la fel de fiabilă ca și coronarografia pentru pacienții cu suspiciune de boală coronariană.
În România, trialul a fost coordonat de către Prof.univ.dr. Theodora Benedek, șefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie Târgu-Mureș, membru în comitetului director al trialului european, coordonator al tuturor centrelor din Europa de Est și unul din principalii autori ai studiului publicat în NEJM.
În România, procedurile imagistice din proiect s-au realizat la Centrul Medical CardioMed care, datorită infrastructurii sale de excelență în domeniul imagisticii cardiovasculare, a reușit să includă în proiect peste 300 de pacienți cardiovasculari.
Printre autorii articolului se numără 5 cardiologi din Târgu Mureș, sub coordonarea prof. univ. dr. Theodora Benedek. Aceasta este cea mai numeroasă contribuție înregistrată vreodată de o echipă din România, ca autori plini, într-o publicație din New England Journal of Medicine, revistă cu factor de impact de 91,2, care o plasează pe locul 1 în clasamentul mondial al revistelor de specialitate medicală.
Be the first to comment