În data de 25 mai 2023, începând cu ora 13.00, la Sala de spectacole a Căminului Cultural Deda, se va desfăşura o sesiune de informare despre cancerul de col uterin şi importanţa screeningului în prevenirea cancerului.
Acţiunea este organizată cu sprijinul Primăriei Deda şi va fi susţinută de prezenţa doamnei primar Lucreţia CADAR.
Invităm, astfel, toate femeile cu vârsta între 24-64 de ani, din Deda şi împrejurimi, să participe la această sesiune de informare, cu scopul de a implica un număr cât mai mare de persoane care să vorbească despre cancererul de col uterin, în vederea reducerii numărului de decese care pot fi prevenite în fiecare an prin creşterea nivelului de conştientizare şi de informare cu privire la această afecţiune.
Mobilizarea femeilor pentru această Sesiune de informare s-a realizat cu ajutorului Dr. Ionuţ VLASA, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, coordonatorul Centrului de recoltare din cadrul Centrului Medico-Social Deda.
“Doresc să mulţumesc în mod special doamnei primar Lucreţia Cadar, un om extrem de dedicat şi implicat, pentru deschiderea de care a dat dovadă, pentru interesul faţă de acţiunile proiectului şi pentru susţinerea evenimentului din data de 25 mai, care are ca scop informarea femeilor despre prevenirea cancerului de col uterin prin testul gratuit Babeș Papanicolau şi HPV.
Din grijă faţă de sănătatea femeilor din comunitate şi faţă de familiile lor, doamna Cadar a făcut posibil înfiinţarea unui Centru de screening în localitatea Deda, unde femeile se pot adresa pentru testare gratuită. Descoperit la timp, cancerul de col uterin poate fi tratat şi vindecat cu succes, ceea ce face testarea Babeş Papanicolaou şi HPV cu atât mai importante pentru sănătatea femeilor”, a declarat Şef Lucrări Dr. Cosmina Uzun.
Pentru femeile din grupul ţintă participante la eveniment, vor avea loc acţiuni de informare-educare-conştientizare, cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei testării, a depistării precoce a cancerului de col uterin si de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale.
Femeile din comuna Deda şi împrejurimi se pot programa, de luni până vineri, la numărul de telefon 0750.826.649, la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV, la Cabinetul de Obstetrică-Ginecologie Dr. Vlasa Ionuţ, situat la etajul I, în clădirea Centrului Medico-Social Deda.
În stadii incipiente, cancerul de col uterin NU prezintă simptome. Însă un cancer de col uterin avansat poate cauza sângerări după actul sexual, sângerări între ciclurile menstruale sau scurgeri vaginale anormale.
Be the first to comment