Simpozioane și sesiuni științifice, dedícate Zilei Spitalului Municipal Mangalia

Spitalul din Mangalia. FOTO Primăria Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia organizează, sâmbătă, 8 octombrie, a.c., cu începere de la ora 10:00, în Sala de festivități din Pavilionul C, o conferință interdisciplinară, cu prilejul împlinirii a 49 de ani de la înființarea unității sanitare.

Programul instituțional va fi susținut de lectori de specialitate și va fi axat, în principal, pe simpozioane și sesiuni științifice, prin intermediul cărora vor fi prezentate noutăți în tratamentul diverselor afecțiuni, aducând un plus în formarea profesională la nivel înalt.

Scopul conferinței este acela de a împărtăși experiențe și de a conștientiza calea spre care se îndreaptă spitalul din sudul județului Constanța, în viitor.

„În data de 8 octombrie, vom pune în balanță reușitele, dar și eșecurile ultimilor ani. Vom încerca să tragem învățămintele utile dezvoltării spitalului nostru, al cărui personal a fost greu încercat în perioada pandemiei Covid-19, când a fost spital suport Covid și vom stabili principiile de bază ale abordării multidisciplinare pentru pacienții noștri, în noul climat medico-economic”, a declarat directorul medical, Iulian Marius Popa.

Spitalul Municipal Mangalia este o unitate sanitară de tip pavilionar, înfiinţată în anul 1973 prin Decizia nr. 230 din 28 iunie 1973, situată la o distanţă de aproximativ 50 km de principala unitate sanitară a judeţului şi deserveşte o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori de la nivelul localității, dar și ai localităţilor limítrofe. Unitatea sanitară furnizează servicii medicale în regim de spitalizare continuă, spitalizare de zi şi ambulatorie. Deoarece spitalul este situat la ţărm de mare, în timpul sezonului estival adresabilitatea este cu mult mai mare, prezentându-se pentru acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă şi turiştii aflaţi în concediu pe litoral. În ultimii ani, Spitalul Municipal Mangalia a cunoscut o schimbare majoră, în ceea ce privește eficientizarea activităților medicale, prin înființarea unor noi compartimente și dotări, dar și prin reamenajarea spațiilor existente în secții cu o activitate medicală intensă. În prezent, sunt în plină execuție lucrările de construire a unui ambulatoriu, nou, modern, conform standardelor europene de calitate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*