Spitalul Clinic CF Timișoara pe lista unităților sanitare selectate pentru finanțare prin PNRR, iar aproape 1 milion de euro vor fi alocați pentru digitalizare.
“Dezvoltarea sistemelor informatice și a infrastructurii digitale din cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara” este denumirea proiectului depus în urmă cu aproape 7 luni.
Suma solicitată pentru achiziționarea de echipamente, hardware, software și aplicații informatice, dar și îmbunătățirea rețelelor de comunicații se ridică la peste 4,9 milioane de lei.
„Trebuie să recunoaștem că rețeaua de internet a spitalului este una veche, subdimensionată, fără posibilitate de extindere și cu o rată de blocare și defectare a echipamentelor foarte crescută. Mai mult, nu ar fi putut fi realizată o integrare a vechilor echipamente cu unele noi, într-un sistem centralizat. Cât privește sistemul de securitate actual, deși este pus la punct, nu e de ultimă generație. Arhiva digitală este inexistentă și avem nevoie de retro digitalizare a documentelor. Acestea sunt doar câteva dintre probleme, atunci când vorbim despre digitalizarea existentă”, spune conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara
Noul sistem care urmează a fi achiziționat va permite realizarea programărilor în sistem digital, o evidență foarte clară a medicamentelor intrate în gestiunea spitalului, dar și pe fiecare secție și pacient, raportări zilnice privind stocurile de medicamente, realizarea fișei electronice a pacientului, păstrarea digitală a istoricului fișelor de consultații și completarea automată a unei rețete conform uneia anterioară pentru bolnavii cronici, ceea ce reduce timpul de așteptare, dar și definirea unor scheme de tratament. Securitatea digitală a sistemului este și ea avută în vedere pentru protecția împotriva accesului neautorizat.
„Vreau să le mulțumesc colegilor mei care au fost implicați în scrierea tuturor proiectelor pentru finanțare prin PNRR. Am depus trei asemenea proiecte. Unul are în vedere reabilitarea, modernizarea și extinderea unor secții din spital, modernizarea laboratoarelor, cel de-al doilea achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor intraspitalicești (nosocomiale), iar acesta este cel de-al treilea proiect. La final, sperăm să atragem 30 de milioane de lei pentru modernizarea unității sanitare”, precizează conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.
Spitalul Clinic CF Timișoara are în structură 226 de paturi, 14 dintre acestea fiind alocate spitalizării de zi. Unitatea sanitară are 21 de specializări deservite de 44 de medici.
Be the first to comment