Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a obținut avizul de oportunitate al Ministerului Sănătății pentru implementarea proiectului care vizează extinderea unității sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj cu secții de paliație și îngrijiri de lungă durată în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un pas înainte, extrem de important, pentru dezvoltarea și extinderea paletei de servicii oferite de Spitalul nostru de Boli Infecțioase. Concret, vorbim despre un aviz fără de care proiectul nu poate fi depus spre finanțare prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. În ceea ce ne privește, vom continua să susținem domeniul sanitar și acele proiecte care au în prim plan sănătatea și viața clujenilor.”
Prin intermediul investiției în valoare de 65.000.000 de lei, fără TVA, se urmărește asigurarea unei asistențe medicale de îngrijire paliativă și îngrijiri pe termen lung, prin abordarea interdisciplinară pentru pacienți cu patologie multiplă și nevoi complexe (medicale, nursing, psiho-emoționale, spirituale, sociale) care să conducă la îmbunătățirea calității vieții pacienților adulți cu boli cronice progresive sau incurabile (oncologice și non-oncologice).
Necesitatea proiectului a fost identificată în urma unui studiu complex bazat pe trendul în ultimii 10 ani a patologiilor, comorbidităților, evoluției, duratei și costului spitalizării pacienților vârstnici, și nu numai, spitalizați cu patologie infecțioasă în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
În secțiile de îngrijiri paliative și de lungă durată vor putea fi spitalizați pacienții cu un nivel înalt de dependență în îngrijire, externați din serviciul de boli infecțioase după un episod infecțios acut, până în momentul reintegrării în familie, dacă acest lucru este posibil. Reabilitarea reduce riscul persoanelor vârstnice de a fi readmise în spital, crește șansele de supraviețuire și îmbunătățește aptitudinile fizice și cognitive, în condițiile în care există acces la timp la acest serviciu.
Be the first to comment