Spitalul din Târgu Bujor este cel mai bun spital orășenesc din țară, conform rezultatelor de la acreditare. Astfel, dintre cele peste 50 de spitale orășenești acreditate în România, unitatea medicală din Târgu Bujor se află pe primul loc, cu aproape 94% indicatori îndepliniți. În urma unei evaluări riguroase, acest spital a obținut gradul II de acreditare. Un rol esențial în această reușită l-au avut investițiile Consiliului Județean.
„Evoluția este una spectaculoasă. De la spitalul pe care guvernarea PD-L a vrut să-l închidă în urmă cu aproape 15 ani, astăzi, grație investițiilor majore realizate de Consiliul Județean Galați, Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor este cel mai modern spital orășenesc din țară. Saltul obținut la acreditare este remarcabil: de la gradul 6 și sub 50% indicatori realizați la gradul 2 și aproape 94% parametri îndepliniți.
Mai mult, spitalul se numără acum printre primele la nivel național dintre toate unitățile medicale care au trecut prin acest proces complex de acreditare, dovedind că și un spital orășenesc poate fi un model de succes.
Investițiile substanțiale în infrastructură, echipamentele medicale de ultimă generație și noile clădiri construite pentru secțiile spitalului au creat un mediu sigur și confortabil pentru cei peste 60.000 de oameni din centrul județului care au nevoie de această unitate medicală.
Asta înseamnă să investești eficient, pentru binele oamenilor, punând sănătatea lor pe primul loc. Iar investițiile nu se opresc aici”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În România, nu există niciun spital cu gradul I de acreditare.
Be the first to comment