
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, pe 7 aprilie 2025, conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat unitatea de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA), compartiment înființat în cadrul secției de neurologie, care asigură îngrijirea pacienților care au suferit un accident vascular cerebral (AVC) acut.
Această unitate a fost acreditată în decembrie 2024 și dispune de 12 paturi, fiind o unitate de terapie subintensivă. Permite tratamentul multidisciplinar și monitorizarea atentă a pacienților, cu accent și pe reabilitarea precoce a deficitelor neurologice. Un sistem central de monitorizare acoperă toate cele trei saloane, iar fiecare pat poate fi configurat individual pentru o supraveghere intensivă, precisă și personalizată. De asemenea, unitatea este dotată cu mobilier și echipamente speciale, permițând intervenții imediate, inclusiv administrarea trombolizei.
Dotările unității au fost sprijinite și prin donații colectate în cadrul Balului Katalin, organizatorii și susținătorii acestuia achiziționând monitorul central și mobilierul.
Numărul pacienților cu AVC rămâne ridicat. În 2024, spitalul a tratat 462 de pacienți cu AVC ischemic, față de 439 în 2023. La mulți pacienți apar complicații medicale sau neurologice care pot întârzia recuperarea și pot deveni chiar fatale. Aproximativ jumătate dintre pacienți prezintă complicații medicale, de obicei mai multe simultan. Printr-o monitorizare intensivă, apariția complicațiilor poate fi prevenită și/sau gestionata eficient.
În cadrul conferinței de presă, dr. Konrád Judit, managerul spitalului, a subliniat importanța unității și rolul acesteia privind și dezvoltările viitoare. Spitalul își propune introducerea tratamentului endovascular pentru pacienții cu AVC – trombectomia – iar în această unitate va fi posibilă și monitorizarea pacienților după trombectomie.
Dr. Csíki Éva Klára, medic primar neurolog, medic șef secție, a prezentat unitatea AVCA. Ea a evidențiat diferențele existente în Europa privind tratamentul AVC acut. A arătat, obiectivul este ca, până în 2030, 90% sau mai multi dintre pacienții cu AVC să fie tratați în unități sau centre specializate.
„Suntem mândri că această posibilitate este deja disponibilă pentru pacienții noștri la Spitalul din Miercurea Ciuc”, a declarat aceasta.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Bíró Barna Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, și-a exprimat aprecierea, recunoștința și mulțumirile față de angajații spitalului județean, față de toți medicii, asistenții medicali și toți cei care lucrează în domeniul sănătății din județ, pentru eforturile lor de a asigura servicii medicale adecvate pentru locuitorii județului.
Președintele a felicitat colectivul spitalului pentru faptul că, pe lângă activitatea zilnică, reușesc să aloce resurse și pentru dezvoltare. A subliniat că și Consiliul Județean s-a angajat în sprijinirea și modernizarea spitalului: noua clădire a Unității de Primiri Urgențe are șanse mari să fie finalizată până la sfârșitul anului, iar planurile pentru noua clădire care va găzdui secțiile de boli infecțioase și pneumologie trebuie, de asemenea, finalizate în acest an, astfel încât lucrările să poată începe și acolo până la finalul anului. „Investițiile și dezvoltările în domeniul sănătății capătă avânt atunci când UDMR se află la guvernare”, a subliniat Bíró Barna Botond.
Dr. Vitos Attila, directorul medical al spitalului, a atras atenția asupra faptului că pentru pacienții care suferă un accident vascular cerebral este vital să ajungă la spital cât mai repede posibil. Așadar, este esențial să chemăm imediat ambulanța dacă observăm la noi sau la o persoană apropiată semnele unui AVC. Cele mai frecvente simptome sunt: gură strâmbă, membre paralizate, tulburări de vorbire, tulburări de vedere și probleme de echilibru.
Be the first to comment