Potrivit normelor Ministerului Sănătății, spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unitățile monoprofil) înseamnă nivelul maxim de competență. Aceasta demonstrează faptul că unitatea sanitară asigură asistență medicală la nivel regional, deservesc populația județului din aria sa administrativ-teritorială, precum și alte județe, cu cel mai înalt nivel de dotare și încadrare cu resurse umane și care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.
„Obținerea acreditării 1M este o muncă de echipă. Am reușit să ajungem la acest nivel datorită dedicării întregului personal al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp. Criteriile pentru a fi incluși în această categorie sunt numeroase, de la numărul de paturi ce trebuie asigurat, la aparatura care trebuie să fie de ultimă generație, la serviciile medicale oferite, care trebuie să fie de top, procent mic de reinternări și multe altele.
În plus, activitatea universitară și postuniversitară contează și ea foarte mult, spitalul OncoHelp fiind, de altfel, din categoria celor universitare. A fost un proces întreg de evaluare prin care am reușit să trecem cu brio și asta arată încă o dată că profesionalismul și implicarea noastră sunt recunoscute la cel mai înalt nivel. Această acreditare ne plasează printre cele mai respectate și performante centre de oncologie din țară, confirmându-ne angajamentul de a oferi pacienților noștri cele mai bune condiții de tratament și îngrijire.”, spune prof. dr. Șerban Negru – președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.
„Acreditarea 1M reprezintă o garanție pentru pacienți că beneficiază de standarde de calitate și siguranță înalte, că sunt tratați cu cele mai noi și eficiente metode și că sunt în grija unei echipe dedicate și competente. Ne dorim să menținem aceste standarde și în viitor, continuând să fim un pilon de încredere în lupta împotriva cancerului. Vreau să mulțumesc fiecărui membru al echipei pentru munca pe care o depun în fiecare zi. Fără efortul colectiv al colegilor, al medicilor, asistentelor, personalului administrativ și al tuturor celor implicați, acest succes nu ar fi fost posibil.
Obținerea acreditării 1M este un moment de mândrie și un pas important în misiunea noastră de a oferi cele mai bune servicii oncologice pacienților din zona de vest a țării și vine ca o încununare a eforturilor noastre de a face performanță atât la nivel național, cât și european. De altfel, în urmă cu doi ani am obținut certificarea ESMO, care ne-a inclus în elita instituțiilor medicale europene, fiind în acel moment singura unitate sanitară din România certificată de către Societatea Europeană de Oncologie Medicală”, spune dr. Valeriu Borugă – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Anul trecut, peste 6000 de pacienți oncologici din întreaga țară au beneficiat de spitalizare de zi sau continuă în cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.
Be the first to comment