Telemedica, un produs software de tip clinică virtuală, lansat de htss în urma unei investiții de peste 500.000 de euro

FOTO MPR Agency

High-Tech Systems & Software (htss), companie specializată în furnizarea de servicii software pentru industria medicală, cu peste 1.000 de clienți în 11 țări, a lansat  telemedica – platformă Software as a Service (SaaS) de tip clinică virtuală, în urma unei investiții de peste 500.000 de euro.

Platforma se adresează clinicilor, centrelor medicale și spitalelor publice și private din România. Prin intermediul telemedica, unitățile medicale pot deschide noi canale de vânzare a serviciilor medicale, crescând totodată baza de pacienți către care acestea se pot adresa.

„telemedica elimină barierele ce țin de amplasarea geografică a unui spital. Astfel, doar cu ajutorul unei conexiuni la internet, unitățile medicale își pot trata pacienții indiferent că aceștia locuiesc în orașele mari sau în comunele și satele greu accesibile. Mai mult decât atât, telemedica deschide noi piețe pentru clinicile și spitalele din România. Ne gândim, în primul rând, la cei 6 milioane de români din afara granițelor. Pe de-o parte, telemedica facilitează accesul acestora la servicii medicale în limba română, însă, pe de altă parte, ne dorim să-i impulsionăm pe specialiștii români să ofere consultații în limba engleză și să se deschidă astfel piețelor internaționale”, afirmă Simona Pavelescu, CEO htss.

Până la 56% din cazurile care ajung la Urgență sunt inadecvate

Potrivit unui raport OECD, până la 56% din cazurile care ajung la Urgență sunt inadecvate. Acest lucru duce la aglomerarea camerelor de gardă, la creșterea presiunii financiare pe sistemul de sănătate și la creșterea timpilor în care cazurile cu adevărat grave ajung să fie tratate.

„Serviciile digitale de sănătate preiau din presiunea pusă pe clinici și spitale și generează o serie de beneficii pentru toți actorii implicați: pacient, specialist și unitate medicală. Pacientul are acces la expertiză medicală din confortul propriului domiciliu, eliminând cheltuielile cu transportul, precum și timpul petrecut în trafic sau pe holurile unității medicale. Totodată, accesul facil la specialiști îl poate determina să investească mai mult în prevenția medicală, ceea ce va duce la creșterea calității vieții și chiar la economisirea pe termen lung a sumelor cheltuite în sistemul sanitar. Pe de altă parte, specialistul economisește timp, beneficiază de acces de oriunde și oricând la istoricul persoanei tratate și își poate monitoriza de la distanță pacienții. Nu în ultimul rând, prin utilizarea telemedica, unitățile medicale își asigură prezența în plan internațional, își măresc volumul de pacienți tratați în timp ce scad cozile de așteptare, triază cazurile urgente de cele non-urgente și beneficiază de rapoarte de evaluare a serviciilor medicale și a specialiștilor”, afirmă Virgil Popescu, Product Manager telemedica.

Platforma telemedica este utilizată deja de peste 100 de medici specialiști și 1.000 de pacienți, urmând ca până la finalul anului să fie continuată campania activă de înrolare de noi unități medicale.

„Lansarea telemedica reprezintă un nou pas important spre atingerea obiectivului ca htss să devină partenerul principal pentru digitalizare în industria Sănătății la nivel european. În momentul de față, htss propune clienților săi o întreagă suită de produse software, acestea deservind pacienții și specialiștii, unitățile medicale și farmaciile. Produsele htss sunt utilizate de peste 1.000 de clienți din 11 țări din Europa Centrală și de Est iar dezvoltarea de noi produse software se află în strânsă legătură cu planurile noastre de extindere internațională”, adaugă Simona Pavelescu, CEO htss.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*