UPfit.cloud lansează platforma FitNet, prima care reunește în același loc jucătorii din industria fitness

George Damian. FOTO June Com

Din dorinţa de a aduce laolaltă jucătorii din industria de fitness din România, compania UPfit.cloud, lider pe piața soluțiilor software pentru cluburile de fitness, anunță lansarea platformei FitNet, la începutul lunii septembrie. Prin acest proiect inovator, compania își propune să ofere o rețea de sprijin utilizatorilor care doresc să adopte un stil de viață sănătos şi să ofere o expunere crescută pentru operatorii sălilor de fitness din România.

FitNet își propune să creeze cea mai puternică comunitate de fitness din România. Astfel, utilizatorii vor putea accesa gratuit informații actualizate despre sălile de fitness din țară, despre echipamente, suplimente, accesorii, gadgeturi și alte produse din zona de fitness, programe personalizate de antrenament și antrenori personali. În acest fel, se are în vedere crearea unei comunități de fitness puternice, locul de unde pasionații de mișcare au la dispoziție toate informațiile necesare care să îi susțină în acest demers.

„Am decis să inițiem FitNet din dorința de a ajuta la consolidarea acestei industrii, care a început să se dezvolte semnificativ doar în ultimii ani în România. Scopul nostru este să creăm cea mai puternică comunitate de fitness din țară, oferind atât operatorilor de cluburi, cât și consumatorilor, un ecosistem complet și funcțional. Faptul că UPfit.cloud este o companie pe profit, fără investitori externi, ne oferă libertatea de a investi în această platformă fără presiunea de a obține profit imediat. Ne concentrăm pe construcția acestui proiect, cu obiectivul de a crește conștientizarea beneficiilor sportului și ale mersului constant la sală, ca stil de viață, pentru că decizia de a merge la sală înseamnă mai mult decât a cumpăra un abonament”, a declarat George Damian, CEO al UPfit.cloud.

Industria de fitness din România are una dintre cele mai scăzute rate de penetrare din Europa, de doar 4%, conform 2024 European Health & Fitness Market Report, realizat de Deloitte și EuropeActive, în contextul în care gradul mediu de penetrare este de 8.2%. În plus, creșterea TVA-ului în ultimul an la serviciile de fitness de aproape patru ori, de la 5% la 19%, a pus presiuni suplimentare pe operatorii din industrie.

În acest context, lansarea FitNet vine ca răspuns al unor nevoi acute ale pieței. Platforma a fost concepută pentru a facilita accesul oamenilor pasionați de fitness la informațiile necesare despre cluburile din proximitate, reduceri la brandurile partenere și oportunități de a se conecta cu antrenori personali. Totodată, FitNet oferă studenților posibilitatea de a obține FitNet Student Card, care le aduce beneficii exclusive și reduceri considerabile, transformându-se într-un canal esențial de comunicare între tineri și operatorii de săli de fitness.

Un alt aspect inovator al FitNet este deschiderea platformei pentru colaborări cu diverse branduri din industria de fitness, promovând evenimente și proiecte dedicate pasionaților de sport. În plus, cluburile de fitness pot să-și creeze profil pe FitNet în mod gratuit, având la dispoziție și pachete contra cost pentru unelte adiționale de promovare. Clienții actuali ai UPfit.cloud vor beneficia automat de acces gratuit la aceste unelte.

Aplicația FitNet PT Club oferă antrenorilor personali o soluție gratuită și eficientă pentru gestionarea programărilor și a relației cu clienții lor, ceea ce le permite să-și optimizeze afacerea fără costuri suplimentare, într-o piață dominată de aplicații contra cost. Totodată, prin intermediul platformei, cluburile de fitness au oportunitatea de a se promova pe noi segmente de piață, contribuind astfel la extinderea și diversificarea ofertei pentru pasionații de fitness din România.

Până la sfârșitul anului 2024, UPfit.cloud estimează că FitNet va atrage peste 10.000 de utilizatori activi, contribuind la o transformare semnificativă a modului în care românii percep și se implică în activitățile de fitness.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*