Ziua Mondială a Ficatului: 9 din 10 cazuri de ficat gras pot fi prevenite

Ziua Mondială a Ficatului

De Ziua Mondială a Ficatului, celebrată anual pe 19 aprilie, Sanofi – prin divizia Consumer HealthCare și comunitatea medicală din România atrag atenția asupra unuia dintre cele mai mari, importante și complexe organe – ficatul. Acesta îndeplinește peste 500 de funcții și participă la aproape toate procesele metabolice.

La nivel mondial, se estimează că 1 din 4 oameni suferă de ficat gras, o afecțiune care împiedică ficatul să mai funcționeze corect și care, din păcate, este depistată doar atunci când ajunge în stadii foarte avansate. Vestea bună este că 9 din 10 cazuri pot fi prevenite.

Prof. Dr. Liana Gheorghe, șeful Secției 3 Gastroenterologie și Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni:

„Cei mai mulți dintre pacienții cu ficat gras ajung la medic cu forme deja severe și complicații, dat fiind că nu există simptome specifice. Tocmai de aceea este vital să acordăm o importanță mai mare sănătății ficatului. În primul rând, se recomandă mai multă grijă legată de stilul de viață – alimentație sănătoasă, cu evitarea excesului de calorii și diminuarea consumului de alimente bogate în grăsimi, dulciuri și băuturi îndulcite, evitarea sedentarismului, controlul greutății, evitarea excesului de alcool, renunțarea la fumat. O a doua măsură foarte importantă este realizarea de teste de screening anuale specifice ficatului, inclusiv ecografie abdominală. Aceste măsuri sunt recomandate tuturor, dar în special celor mai expuși riscului, respectiv persoanele peste 35 de ani, mai ales cele care au și diabet zaharat de tip 2, obezitate, hipertensiune arterială sau orice altă boală metabolică.”

O altă categorie de persoane expuse riscului de afectare a ficatului o reprezintă cele care au avut COVID-19, mai ales cu forme medii și severe. Conform Societății Naționale Române de Boli Infecțioase, aproape jumătate dintre cazurile de persoane spitalizate cu COVID-19 au și afectare hepatică.

Afectarea hepatică din COVID-19 nu are semne clinice specifice, fiind sesizată prin prezența sindromului de citoliză hepatică. Acest sindrom a fost raportat în proporții similare, indiferent dacă pacientul avea sau nu boli hepatice preexistente. Afectarea a fost identificată mai frecvent la bărbați, la pacienții vârstnici și la pacienți cu indice de masă corporală mare (IMC >30), predominând la pacienții cu formă severă sau critică de COVID-19.

Prof. Dr. Liana Gheorghe, șeful Secției 3 Gastroenterologie și Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni:

„Este bine cunoscut faptul că în timpul pandemiei de COVID-19 pacienții cu afectare hepatică au întâmpinat multe probleme, neputând să respecte controalele destinate urmăririi evoluției afecțiunilor hepatice. Patologia complexă, caracterizată prin asocierea unor afecțiuni metabolice ca diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, displipidemia etc., a creat probleme suplimentare în gestionarea afecțiunilor. Persoane care nu știau să aibă afecțiuni hepatice anterior pandemiei COVID-19 au devenit pacienți cu diverse afecțiuni metabolice, necesitând monitorizarea  condiției hepatice prin analize specifice și, la  nevoie, tratament medicamentos corect și eficient, sub supraveghere medicală.”

Dr. Iulia Roșian, General Manager Consumer HealthCare Sanofi Romania & Moldova:

„Rolul activ al fiecăruia dintre noi în ceea ce privește protejarea sănătății ficatului este esențial și trebuie asumat cu responsabilitate. Ține de noi să fim bine informați, să avem un stil de viață echilibrat și să integrăm în rutina anuală de analize medicale testele specifice ficatului. Iar dacă apar probleme, să ne adresăm specialiștilor pentru tratament corect.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*